11.2 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalBianca a murit sufocata cu tricoul, dar nimeni nu e vinovat

Bianca a murit sufocata cu tricoul, dar nimeni nu e vinovat

• Parchetul de pe linga Tribunalul Dolj a stabilit ca nimeni nu poate fi considerat vinovat
de faptul ca o fetita de 11 luni a murit in aceasta vara la Centrul de Plasament nr. 5 Craiova
• Angajatii care au fost dati afara de Directia pentru Protectia Drepturilor Copilului Dolj inainte de solutionarea dosarului pot cere sa fie reangajati si sa li se plateasca salariile din urma

Parchetul de pe linga Tribunalul Dolj s-a pronuntat in aceasta saptamina in dosarul decesului fetitei de 11 luni, Bianca Livezeanu, care s-a spinzurat pe 10 iunie la Centrul de Plasament nr.5 Craiova. Solutia – neinceperea urmaririi penale (NUP) fata de persoanele cercetate pentru omor din culpa.

Fatidica zi de marti

Fetita fusese internata la Centrul de Plasament nr.5 cu o jumatate de an inaintea tragicului eveniment. In ziua cu pricina – era intr-o marti – putin dupa ora mesei de prinz, Bianca Livezeanu si-a agatat tricoul in sistemul de culisare al patutului si pentru ca nu a fost vazuta de nici una dintre asistente, micuta s-a spinzurat. Ea a fost gasita fara suflare de asistenta Ioana Maria, care nu a mai putut face insa nimic. La acea ora, in centrul de plasament se aflau cinci asistente si medicul Anda Ciofu.

Doua zile mai tirziu, conducerea Directiei Judetene pentru Protectia Drepturilor Copilului Dolj – institutie aflata in subordinea Consiliului Judetean Dolj – a dispus primele sanctiuni, bazate pe ancheta interna efectuata in acest caz. Elena Mihaela Ivan, instructor, Ioana Maria, infirmiera, si Lucia Barbulescu, asistent medical, au fost sanctionate cu desfacerea disciplinara a contractului de munca, fiind considerate principalele vinovate de moartea micutei. Doctorita Anda Ciofu, care era de garda in seara respectiva, a fost sanctionata cu reducerea salariului cu 10%, pe o perioada de trei luni, iar directoarea centrului, Ioana Pistol, a fost demisa.

„Nu poate fi vorba de o neglijare sau o incalcare a atributiilor de supraveghere a copiilor“

Procurorii au ajuns insa la o alta concluzie cu privire la moartea micutei, considerind ca nimeni nu se face vinovat de decesul fetitei. „Incidentul s-a derulat aproape instantaneu, astfel ca faptuitoarele Ivan Elena Mihaela, Spirescu Gheorghita, Dumitrescu Daniela (educatori in cadrul centrului), Ioana Maria si Anca Emilia (asistente medicale) si Ciofu Anda (medic primar) au fost in imposibilitate de a interveni in timp util. Desi, in mod normal, fiecare dintre educatoare asigura supravegherea minorilor internati in centru, acestea au si alte atributii in fisele posturilor, pentru realizarea carora sint nevoite sa mearga in alte dormitoare decit cele repartizate. Asa s-a intimplat si atunci, cind educatoarele, conform atributiilor de serviciu, hraneau impreuna copiii din alta incapere, deci nu poate fi vorba de o neglijare sau o incalcare a atributiilor de supraveghere a copiilor“, a declarat procurorul Robert Kelemen, purtatorul de cuvint al Parchetului de pe linga Tribunalul Dolj.

De altfel, in dormitorul respectiv ramasese pentru supraveghere o voluntara a Fundatiei World Vision Romania, canadiana Despina Denise Maria Karouzos, dar nici aceasta – ocupata in acele momente de ingrijirea unui alt sugar – n-a observat cind micuta Bianca si-a prins tricoul de patut si a murit sufocata.

Cei cinci angajati sanctionati de conducerea DJPDC Dolj ar putea acum, in baza rezolutiei de neincepere a urmaririi penale date de Parchet, sa ceara reincadrarea pe posturile detinute anterior si plata salariilor pina la data reangajarii, respectiv plata drepturilor banesti diminuate in urma sanctionarii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS