16.2 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalMehedintenii vor sa se faca politisti

Mehedintenii vor sa se faca politisti

Tot mai multi mehedinteni vor sa ajunga politisti. La aceasta concluzie au ajuns reprezentantii Serviciului Management si Resurse Umane din cadrul Inspectoratului Judetean de Politie Mehedinti, care sustin ca numarul fetelor care au intrat in institutiile de invatamint superior ale Ministerului Administratiei si Internelor este din ce in ce mai mare. La Scoala de Subofiteri de la Cimpina au fost admisi, anul trecut, 20 de baieti si o fata, iar anul acesta au reusit admiterea 18 baieti si sase fete.

Foarte multi mehedinteni au fost admisi la Academia de Ofiteri de Politie „Alexandru Ioan Cuza“ din Bucuresti, unde Inspectoratul Judetean de Politie a trimis anul trecut doi baieti si o fata, iar anul acesta, trei baieti si patru fete.

Potrivit agentului-sef adjunct Constantin Barbulescu, tinerii au devenit din ce in ce mai interesati de o cariera in institutiile Ministerului de Interne, datorita satisfactiilor personale pe care le pot avea si sigurantei locului de munca:

„Pentru perioada urmatoare, cadrele Serviciului Management si Resurse Umane vor selecta si tineri din rindul etniilor rome, sirbe si din mediul rural, de unde numarul solicitantilor este mai mic“, a spus agent-sef adjunct Constantin Barbulescu de la Biroul de Presa al IJP Mehedinti.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS