12.6 C
Craiova
joi, 9 mai, 2024
Știri de ultima orăLocal„Da’ veşti bune cind primim de la guvern?“

„Da’ veşti bune cind primim de la guvern?“

Craiovenii au primit vestea scumpirilor cu resemnare. Obişnuit să o ducă din ce in ce mai prost, romanul aproape că a inceput să şteargă din vocabular cuvintul „bine“.

Comercianţii prevăd că nu va dura decit citeva zile pină cind işi vor lichida stocurile de marfă cu vechiul preţ, pentru că oamenii deja au inceput să se inghesuie să-şi facă provizii cu cit mai multe produse a căror majorare de preţ a fost anunţată. In ziua in care a fost dat startul scumpirilor, ieri, pieţele şi magazinele craiovene au fost luate cu asalt de cumpărători. Cit se mai poate!…

Steluţa Preda, Craiova:

„Noi, eu şi soţul, de-abia ne-am intors in ţară. Ne-am stabilit in Italia şi aici venim pentru părinţi. Preţurile mi se par extraordinar de mari in comparaţie cu salariile de aici. Lucrurile merg din ce in ce mai prost. Cind am ajuns in ţară mi-a venit să pling. Şi părinţii noştri, dacă nu i-am ajuta noi, s-ar descurca foarte greu“.

Florentina Călinescu, Craiova, pensionară:

„Asta este situaţia, nu avem ce să facem! Şi producătorii, la rindul lor, plătesc aceste scumpiri la energie şi carburanţi. Trebuie să-şi recupereze şi ei investiţia, nu-i putem invinovăţi. Fiecare incearcă să se descurce cum poate. Nu ne ajută la nimic dacă ne plingem“.

Daniel Olivotto, Craiova:

„Am auzit că se scumpesc toate. Vai de noi! Buzunarele sint goale, pensiile rămin la fel, nu cresc decit preţurile. Cu două milioane jumate, cit luăm eu şi soţia, nu ştim ce să facem mai intii: să plătim dările la stat sau să cumpărăm ceva pentru burtă sau pentru casă? La ţară nu avem pămint, deci trebuie să cumpărăm totul“.

Stela Hodorog, Craiova:

„Ce părere aş putea să am despre scumpiri? Nu ştiu dacă se bucură cineva. Le simţim toţi pe buzunarul nostru şi nici măcar nu era nevoie să crească preţurile pentru asta. Dacă mai ai acasă şi un copil, aşa cum am eu, gata incurcăturile financiare. Am o singură intrebare: veşti bune de la guvern cind primim?“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS