16.2 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalMagistraţii olteni se mută in casă nouă

Magistraţii olteni se mută in casă nouă

Magistraţii din judeţul Olt se vor muta in curind intr-un nou sediu, construit cu preţul a o sută de miliarde de lei, la marginea municipiului Slatina. Palatul de Justiţie Olt a fost inaugurat ieri in prezenţa unor „obraze subţiri“ sosite intr-un suflet de la Bucureşti pentru a vedea ceea ce oficialităţile din judeţ le promiseseră: „o minunăţie de clădire, cum nu există in judeţ“. Din delegaţia oficială au făcut parte Rodica Stănoiu, ministrul justiţiei, vicepreşedintele Curţii Supreme de Justiţie, Lidia Bărbulescu, deputatul Florin Georgescu şi preşedintele Curţii de Apel Craiova, Ştefan Ciontu. Alaiul a fost completat cu oficialităţile judeţului şi directorii instituţiilor descentralizate. După slujba de sfinţire oficiată de un sobor alcătuit din cinci preoţi, preşedintele Tribunalului Olt, Nicolae Bucă, şi-a luat in serios rolul de ghid şi i-a prezentat Rodicăi Stănoiu două din cele trei etaje ale monumentalei clădiri care ii va adăposti in curind pe cei 25 de judecători ai tribunalului, zecile de avocaţi şi alţi funcţionari din justiţia olteană, precum şi cele trei secţii ale tribunalului.

„La Tribunalul Olt nu a fost luată nici o măsură impotriva vreunui judecător!“

Rodica Stănoiu a organizat apoi o scurtă conferinţă de presă, in cadrul căreia a fost abordată calitatea activităţii judecătorilor: „Ştiu destule lucruri despre ceea ce se intimplă la Tribunalul Olt. Recunosc insă, nu s-a luat nici o măsură impotriva vreunui judecător despre care unii au apreciat că ar fi greşit intr-o anumită cauză. De asemenea, nu au fost nici măsuri de revocare a vreunui judecător.(…) Dar au existat şi aspecte mai puţin pozitive“.

Referitor la procesul dintre Gazeta de Sud şi prefectul de Olt, Marin Diaconescu, Rodica Stănoiu a spus: „Nu pot să comentez hotărirea finală luată de justiţie. Problema este insă in atenţia noastră“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS