17.2 C
Craiova
marți, 21 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalCraiovenii - prea saraci pentru a-si permite sa se panicheze

Craiovenii – prea saraci pentru a-si permite sa se panicheze

Din nici un magazin de profil (Arme si Munitii, Articole de Vinatoare si Pescuit) din Craiova nu pot fi achizitionate, in prezent, masti contra gazelor. Se pare ca, in cazul craiovenilor, cererea si oferta de masti sint perfect echilibrate. Adica aproape inexistente. In magazine, vinzatorii te privesc ciudat si chiar amuzati cind intrebi de masca impotriva gazelor. Poate si pentru ca numarul celor care solicita acest articol este foarte mic. Semn ca ori craiovenii se sperie mai greu, ori nu au bani de dat pe un lucru cu utilitate incerta. Mai mult, patronii magazinelor nu se grabesc sa achizitioneze masti. Costa mult si nu exista siguranta ca vor reusi sa le vinda.

„Nu vad motivul pentru care sa aducem in magazin masti de gaze. Noi nu am avut niciodata asa ceva la vinzare si, oricum, ati auzit ce-a spus domnul Iliescu la televizor, ca nu e cazul sa ne panicam pentru ca razboiul nu o sa ajunga la noi! Nu i-am auzit pe sefi spunind ca ar trebui sa cumparam masti“, spune contabilul sef al magazinului Agentiei Judetene de Vinatoare si Pescuit Sportiv Dolj.

„Sa cumparam masti? Pai, noi sintem sapte in familie; copiii nu muncesc, barbatu-meu este pensionat pe caz de boala… Eu sint singura care aduce salariu in casa. O masca am inteles ca ajunge la doua milioane. De unde banii astia? Daca se intimpla ceva, murim toti in casa si gata“, spune o doamna alarmata mai mult de un „atac“ asupra portofelului decit de unul terorist.

Reprezentantul Protectiei Civile Craiova, lt. col. Alexandru Pasarica, spune ca „masca impotriva gazelor este un produs pentru care se face comanda. In nici un caz nu o sa-l gasiti in magazine“. Prin urmare, craiovenii care tin mortis sa isi achizitioneze acest articol nu au decit sa mearga in orasul unde se fabrica, respectiv la Buzau, sau sa comande masca, personal sau prin intermediul administratiei locale, la unicul producator din Romania, ROMCARBON. Producator care nu a intirziat sa profite de cresterea cererii, marind pretul. In prezent, mastile contra gazelor costa intre 1.500.000 de lei si trei milioane- modelele ultramoderne.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS