17.8 C
Craiova
duminică, 28 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalMedicii de la Sectia ortopedie au luat locul pacientilor in saloane

Medicii de la Sectia ortopedie au luat locul pacientilor in saloane

Dupa ce holurile si intrarea au fost curatate ca pe vremuri, sefii judetului, in frunte cu prefectul Toni Mihail Grebla, au inaugurat ieri partea modernizata a Spitalului Judetean din Tirgu Jiu.

Compania Nationala a Lignitului Oltenia (CNLO) a efectuat timp de un an lucrari de modernizare la jumatate din sectiile din corpul Spitalului Judetean. De la parter si pina la ultimul etaj s-au reimpartit saloanele, dar s-au creat si cabinete pentru medici.

Costul total al investitiei a fost evaluat la 30 de miliarde de lei si a fost asigurat de catre CNLO in sistemul compensarilor. La Sectia ortopedie, una din principalele probleme este aglomeratia. Sint afectati atit bolnavii, cit si cadrele medicale, care au ocupat doua dintre saloanele modernizate destinate pacientilor.

Sase medici in doua camere

Nu de putine ori, pacientii de la Sectia ortopedie au fost cazati si cite doi sau trei intr-un singur pat. In acest timp, cei sase medici ai sectiei au incercat sa rezolve si problema spatiului lor de lucru.

Astfel, la indemina au fost saloanele pacientilor: unul a devenit camera de garda si in acelasi timp cabinet pentru doi medici, iar altul, cabinet pentru alti patru medici. Ionel Ilies, medic ortoped in cadrul sectiei, a afirmat ca nu s-a gasit alt spatiu disponibil si oricum cele doua saloane sint insuficiente, fiind necesar un al treilea cabinet pentru cei patru medici care stau impreuna.

„In scripte, noi sintem trecuti cu 70 de paturi si aici sint 50. Nu avem spatiu. Medicii de la chirurgie au stiut sa se descurce si au doua etaje. Exista 11 saloane si inca doua care trebuie sa fie finalizate. Pacientii pleaca pentru ca nu au conditii de cazare si pentru ca nu sintem dotati. Ne trebuie tije, suruburi, proteze. Acum doi ani au adus un stift de dispozitiv cu ecran TV, la mina a doua, din Ungaria, folosit pentru operatii. S-a stricat. Bine ca s-a dus dracu’, ca ma apropiam de el si simteam purici pe burta. Nu avem aparatura“, a spus Ionel Ilies.

Spitalul putea sari in aer

Conducerea Directiei Dezvoltare-Investitii din cadrul CNLO a afirmat ca, in conformitate cu planurile dupa care a lucrat constructorul, cele doua incaperi in care se afla acum camera de garda si un cabinet pentru medici trebuia sa fie exclusiv saloane pentru pacienti. De altfel, in cele doua spatii inca se pastreaza accesoriile specifice unui salon: prize la nivelul tabliei patului, veioze etc.

Ion Predoiu, director in cadrul CNLO, care s-a ocupat de supravegherea modului in care s-au derulat lucrarile in Spitalul Judetean Tirgu Jiu, a spus: „Exista planurile in care se vede foarte clar destinatia spatiilor respective. Noi nu am mai zis nimic. Asta, pina la urma, nu ar fi o problema atit de mare, dar ceea ce am gasit la subsolul cladirii ne-a ingrozit. Bine ca acum s-a rezolvat problema transformatorului, care se afla in subsolul inundat. A fost scos de acolo pentru a fi modernizat si va fi mutat in alta parte. Spitalul putea sa sara foarte usor in aer si nu vreau sa ma gindesc la consecinte“, a spus Ion Predoiu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS