De cind a cazut linga prun – la 13 ani – vorbeste cu mortii. Ei i se pling cei care au fost nedreptatiti in viata sau cei care au murit de moarte naprasnica fara luminare pe piept. La ea se duc cei ramasi in viata, ca sa-si mai aline dorul. Si ca sa afle ce n-a apucat sa spuna mortul.
Nu era nimeni la poarta. Nici o masina straina, nici vreun om in haine cernite care sa-si plinga mortul. In curte la fel. Pesemne vrajitoarea avea zi libera, de odihna si socoteala la cistig.
Intr-adevar, Floarea Dumitrascu nu lucra. Era in camera de la drum. Sta pe pat si se uita la televizor. Mai incolo, cu spinarea lipita de soba, soacra-sa impletea un ciorap de lina. Tusa Creta avea si ea liber, acum cind n-avea nora-sa clienti.
„Eu o ajut la tradus“, explica batrina cu ce se ocupa. „Le spun oamenilor ce zice ea, ca nu prea o inteleg toti. Nu vorbeste bine…“.
Pe pat, Floarea zimbea aiurea, miscindu-si privirile de pe un lucru pe altul. Nu parea sa priceapa ce se petrecea in jur. Soacra-sa se apuca sa vorbeasca in locul ei.
„Darul asta il are de cind avea treispe ani. Asa mi-a zis sora ei, ca atunci, intr-o seara, au trimis-o sa ia niste prune din gradina. Fata a plecat, dar nu s-a mai intors. Au asteptat-o un ceas, doua. Au gasit-o cazuta in gradina, fara simtire. Si, zice sora-sa, dupa ce s-a trezit, n-a mai fost la fel. Au dus-o la tot felul de doctori, de babe, nimeni nu stia ce are. Pina odata, cind a vazut-o un preot. Dupa ce i-a citit din carte, popa a zis ca nici un doctor n-o mai face bine, ca e data de vrajitoare. Si din anul ala, Floarea a inceput sa stea de vorba cu mortii…“.
Tusa Creta lasa lucrul in poala si se intoarse spre nora-sa.
Degetul mic face legatura
„Nu prea stie ea ce face. Niciodata nu-si aminteste ce a facut. Daca o intrebi, nu stie sa-ti spuna cu ce mort a vorbit. Intra intr-o stare, asa, de n-o mai recunosti…“. Si batrina se apuca sa povesteasca intregul ritual.
„Se asaza pe pat, intr-o parte si inchide ochii. Omul sta pe scaun linga ea si o tine de degetul mic, pina se face legatura cu mortu’. Floarea se concentreaza bine, nu misca. Atunci poti sa tai lemne pe ea ca nu se clinteste. Nu aude, nu vede. Si deodata incepe sa vorbeasca. Adica mortul, dar cu vocea ei. Omul pune intrebari, ce vrea el sa stie de la cel plecat dincolo. Intreaba de ce a facut in viata, lucruri pe care nu le-a stiut niciodata. Floarea ii spune tot, iar eu repet dupa ea, ca sa se inteleaga… Afla citeodata omul lucruri pe care nu le-ar fi crezut… Apoi, cind termina, ramine tot nemiscata, si vreo cinci-zece minute nu stii daca e vie sau moarta. Cind se trezeste, e totul ca la-nceput, de parca nimic nu s-ar fi intimplat…“.
Cu barbatul ei mort vorbeste cel mai des
In acest timp, Floarea continua sa zimbeasca. Se uita din cind in cind la batrina, de parca ar fi auzit-o. Apoi, privirile ii fugeau repede, agitate si inexpresive. Gesturile ii erau necontrolate, ca ale unui copil. Cu toate acestea, femeia are 53 de ani. Tusa Creta nu stiu sa spuna daca aceasta copilareala era simptomul vreunei boli de cap ori pur si simplu asa se poarta ea. Sau nu vru. Si chiar daca ar fi fost adevarat, pentru batrina nu conta: era nora ei, nevasta baiatului ei mort. Ea ii ramasese si o iubea ca pe propria fata.
„Acum zece ani s-au luat. Atunci era sanatos, n-avea nici o boala. Si le mergea bine, ca Floarea cistiga din vorbitul cu mortii. Mi-aduc aminte ca tocmai in vinerea nuntii lor au venit unii din Germania. Au fost asa de multumiti, ca dupa aceea le-au trimis pachete cu tot felul de minunatii, haine si lucruri frumoase…“.
Batrina povesti apoi cum i s-a imbolnavit baiatul si a murit. Si de sase ani de cind nu-l mai are linga ea vorbeste cu el, prin Floarea.
„Credeti ca numai o data? Tot timpul! Cind imi e dor de el, o pun pe Floarea sa-l cheme. Stam de vorba minute in sir. Prima data – mi-aduc aminte si acum – mi-a spus ca-i pare rau si ca sa-l iert ca nu s-a dus la doctor. Si sa am grija de Floarea, sa n-o las singura… Imi mai trece dorul, dar nu e ca si cum ar fi pe fata pamintului. Nu-l mai vezi, nu mai e linga tine…“.
Ochii batrinei se umplura de lacrimi. Floarea zimbea.
„Multi zic ca e pacat ce face ea. Si daca e adevarat, ar trebui sa lase mortul sa doarma linistit. Dar eu nu cred, pentru ca de la Dumnezeu are Floarea darul asta. Si ea indruma omul, ii spune daca trebuie sa se duca la biserica sau la alta vrajitoare. Si ii spune daca mortul a avut lumina cind s-a dus si, daca nu, aprinde luminare pentru sufletul lui… Si nu ia mult, 50.000, sau cit vrea omul sa dea“, mai zise tusa Creta, dind firul ciorapului pe dupa deget.
Pe patul de alaturi, Floarea zimbea.
