„Nu stiu in care moment al istoriei universitatii luarea notitelor s-a transformat in dictare, dar cert este ca acest obicei a devenit universal raspindit in toata universitatea intr-o era a informatiilor in care exista zeci de posibilitati de transmitere a informatiei mult mai eficiente decit dictarea…“. Asa-si incepe un student craiovean misiva catre Gazeta de Sud. Cum scrisoarea nu se incheie aici, ea fiind continuata cu aprecieri de acelasi fel la adresa metodelor de predare in invatamintul superior si, in acelasi timp, la adresa respectabilelor minti luminate care slujesc institutia in discutie, ne-am sesizat si am pornit la o ancheta printre victimele dictarii.
Batrini profii, batrine si metodele
Stiam si noi, inca de pe vremea studentiei, ca dictarea era proba de foc, punind la incercare rezistenta fizica si psihica a oricarui tinar care se incapatina sa fie constiincios si sa nu chiuleasca. Ne-am imaginat insa ca lucrurile au mai evoluat, data fiind „era informatiilor“, ca sa-l citam pe reclamant.
Ce-am aflat insa ne-a intors un pic in anii de cosmar. La facultate se dicteaza in continuare, ca acum doi ani, ca acum zece ani. Doua ore, trei ore, depinde de curs, cu sau fara pauza. De pe teancuri de hirtii scrise de mina sau – ca doar am evoluat, nu? – dactilografiate la calculator. Si pe tonul egal al profesorului care, cufundat in propriile ginduri, ori uita sa mai puna virgula, ori o slobozeste intre subiect si predicat.
„De trei ani ma duc la cursuri. Zi de zi. Am teancuri acasa de maculatura. Toate, dupa dictarea profilor. Vorbesc de cei mai in virsta, care au imbatrinit cu vechile metode. Care ne dicteaza tot din Piru si Calinescu. Care, daca-i intrerupi cu vreo intrebare, se pierd si nu mai stiu unde au ramas. Citeodata, chiar ne delectam privindu-i cum isi ridica ochelarii pe nas si cauta cu degetul rindul“, povesteste amuzata Georgeta T., studenta la Litere.
Studentul roade pixul
„Daca tot au de gind sa dicteze, sa tipareasca macar cursurile“, propune Andrei L., student in anul al III-lea la Istorie.
„Asa ne va fi mai usor si noua, si lor. Noi cumparam si ne vedem de treaba noastra, nu mai pierdem timpul – costa bani! – iar ei stau acasa ori la cafea in secretariat si asteapta sa le vina salariul. Mai frumos, mai relaxant, mai productiv!“
„Desi am terminat Facultatea de Stiinte Economice acum doi ani, am auzit de la cunostinte ca lucrurile nu s-au schimbat prea mult. Aceasta metoda de predare a cursurilor – dictarea – este practicata cu acelasi succes si in acelasi ritm. Exceptind dexteritatea pe care o capeti si faptul ca te poti apuca oricind sa publici un dictionar de prescurtari ingenioase, metoda aceasta este absolut idioata. Este in primul rind in defavoarea studentului, care nici nu da atentie frazelor debitate. Nu retine si nu pricepe nimic, sta in banca, roade pixul si consuma pasta“, afirma Alexandra Marin, absolventa Stiinte Economice. „Este o metoda neprofesionala, care nu este benefica in primul rind studentilor, tinind cont ca printre ei mai exista si citiva care chiar au descoperit «gustul invataturii». Acestia vin la facultate sa invete, nu sa faca gimnastica degetelor. Un curs adevarat inseamna sa-ti sustii liber, in fata zecilor de studenti, tema, sintetizind, pe intelesul lor, esentialul. Comunicarea directa dezvolta idei si inlatura neclaritatile. Si tocmai acesta este scopul unui curs“, spune Liliana D., studenta anul IV la Drept.
Fentind din ochi o facultate
„Acum am iesit de la curs. Vreti sa vedeti cite coli am umplut? De cind a intrat in sala, pina s-au scurs cele trei ore, nu s-a oprit din dictare. Parca e casetofon, pe cuvintul meu. Daca mai tin minte ceva? Ce dracu’ sa tin minte! Ma mir ca am reusit sa ma tin de ea. Dar vad eu in sesiune, cind va trebui sa descifrez hieroglifele astea. Bine ca atunci o sa ma ajut si de cartea pe care ne-a recomandat, subtil, s-o cumparam…“, Robert C. , student Stiinte Economice.
Iata deci ca studentul reclamant avu dreptate. Iar gestul lui, de a se adresa unui ziar, este cit se poate de indreptatit. Pentru ca, daca lucrurile vor continua in acest fel, despre studenti vom spune mereu ca au tot trecutul in fata. Vor stapini doar arta fentarii cursurilor, asa cum o dezvaluie studentul nostru:
„Singurul lucru pe care l-am invatat cu desavirsire pina acum in facultate este sa dorm cu un ochi si cu unul sa scriu, fara ca macar sa stiu sau sa pricep ce scriu!“
In apararea profilor
Nu de aceeasi parere sint profii care, zic ei, tin pasul cu evolutia. Or fi dictat si ei acolo, citeva pagini, dar asta a fost demult, nici nu-si mai aduc aminte cind. Acum „discuta“ – zic ei – cu studentii. Se mai ajuta doar, din cind in cind, de schite, de rezumate.
„Aceste reclamatii ale studentilor sint absolut nefondate“, ia apararea corpului didactic chiar rectorul Universitatii, Mircea Ivanescu.
„Nu cred ca mai este cineva care sa practice aceasta metoda. Daca totusi mai sint profesori care se ajuta de material didactic, numarul lor este foarte mic. Si este vorba de schite ale cursurilor, de pliante, nu de cursuri intregi. Dictarea nu mai este o caracteristica a modului de predare in universitate“
