20.9 C
Craiova
marți, 16 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalNinsoarea face ravagii in Olt

Ninsoarea face ravagii in Olt

11 portiuni de drumuri judetene au fost blocate total sau partial

Ninsoarea din ultimele 48 de ore care a cazut pe raza judetului Olt a creat probleme atit cetatenilor, cit si autoritatilor. Desi in multe zone s-a intervenit si s-au degajat soselele, caderile abundente de zapada au facut ca acestea sa devina impracticabile.

In noaptea de luni spre marti, zapada viscolita in unele zone a blocat 11 portiuni din drumurile judetene. Ieri-dimineata erau inca blocate drumurile Slatina-Coteana, Slatina-Recea, Daneasa-Sprincenata, Birza -Ghimpeteni, Icoana-Tufeni, Miesti-Albesti, Radomiresti-Craciunei. Prin interventia utilajelor si a angajatilor Directiei de Drumuri Judetene, s-a reusit restabilirea circulatiei doar pe un singur fir pe distantele Valeni-Seaca, Stoenesti-Slaveni, Caracal-Cezieni, Brebeni-Coteana-Maruntei.

Un postas nu a reusit sa ajunga in comunele Milcov si Ipotesti

Din cauza drumurilor blocate, un postas nu a reusit sa ajunga luni, 16 decembrie, sa distribuie pensiile, alocatiile, corespondenta si presa in comuna Milcov si satul Ipotesti, arondat acestei localitati.

Seful Directiei de Posta Slatina, Gheorghe Manole, a spus ca, din datele pe care le detine, acesta a fost singurul caz unde postasul nu a reusit sa-si faca treaba din cauza drumului blocat. El a mai spus ca s-a facut apel la autoritatile locale si judetene pentru deblocarea acelui drum, insa nu s-a reusit din cauza unui autobuz care derapase si ramasese inzapezit in mijlocul drumului, de-a curmezisul.

Mai multe ambulante au ramas impotmolite in cimp

Citeva ambulante trimise in teritoriu pentru a interveni la diverse cazuri atit in cursul noptii, cit si ieri-dimineata au ramas inzapezite.

Un baietel de 12 ani din comuna Balteni a fost dus in brate mai bine de doi kilometri de parintii sai deoarece masina ambulantei ramasese inzapezita in cimp, nereusind sa intre in sat. Baietelul avea gripa si prezenta stari febrile.

De asemenea, o gravida din Caracal a fost dusa luni noapte la Spitalul Judetean din Slatina cu un buldozer al Directiei de Drumuri Judetene.

Tot cu masini ale Directiei au fost adusi la Slatina cinci bolnavi care necesitau dializa. Ieri-dimineata, in comuna Strejesti, masina ambulantei trimisa sa ia un bolnav tot pentru dializa a ramas inzapezita de la ora 5.00 pina la ora 8.00, cind utilajele de deszapezire au intervenit la fata locului si au reusit sa degajeze cit de cit drumul.

Casa si masa temporare pentru boschetari

Pentru evitarea cresterii numarului cazurilor de decese prin inghet, Prefectura Olt a luat decizia ca persoanele fara adapost sa fie duse la Caminul de batrini din Slatina sau la spitalele destinate persoanelor cu handicap de la Sopirlita si Cezieni.

Conform deciziei prefecturii, acestea urmeaza sa fie internate fara a necesita intocmirea unui dosar, insa pe perioada limitata de timp. Pina in prezent, nici o persoana de acest fel nu a ajuns in centrele respective, desi saptamina trecuta un barbat a fost gasit mort inghetat in scara unui bloc de linga Piata Zahana din Slatina.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS