21.5 C
Craiova
sâmbătă, 11 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalProteste studentesti la Craiova

Proteste studentesti la Craiova

Reprezentantii a 13 organizatii sindicale studentesti craiovene au protestat joi, timp de doua ore, in holul Universitatii, in semn de solidaritate cu colegii lor din toata tara afiliati Aliantei Nationale a Organizatiilor Studentesti din Romania (ANOSR).

Pe lista de revendicari a acestora se afla majorarea subventiei acordate de stat pentru camine si cantine, marirea burselor si abandonarea proiectului privind introducerea obligatorie a taxelor de scolarizare in invatamintul universitar.

Studentii sint nemultumiti si de faptul ca intre organizatiile sindicale si reprezentantii Ministerului Educatiei Nationale nu exista comunicare, iar asa-zisa reducere a transportulul CFR este una fictiva deoarece majoritatea trenurilor cu regim de personal si accelerat au fost scoase din circuit.

Protestatarii craioveni – membrii Consiliului Organizatiilor Studentesti (COS) si ai Facultatii de Medicina si Farmacie – au purtat pe brat, pe tot parcursul protestului, o banderola alba. Florentin Gust, presedintele COS, spune ca, in cazul in care aceste revendicari nu vor fi solutionate, protestele studentesti vor continua prin declansarea unei greve in semestrul doi al acestui an universitar.

Revendicarile studentilor au fost prezentate joi dimineata Ecaterinei Andronescu, ministrul educatiei nationale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS