11.4 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalProcurorii mehedinteni i-au scos pe agentii de la ANTRAX 2000 de sub urmarire penala

Procurorii mehedinteni i-au scos pe agentii de la ANTRAX 2000 de sub urmarire penala

Politistii au stabilit ca acestia primisera 45 de milioane de lei de la o severineanca, pentru a-i spiona sotul

Cei trei angajati ai firmei ANTRAX 2000, invinuiti ca in luna septembrie au folosit ilegal aparatura de interceptare telefonica, la solicitarea unei severinence care isi banuia sotul de infidelitate, au fost scosi de sub urmarire penala, de catre procurorii mehedinteni.

Potrivit purtatorului de cuvint al Parchetului de pe linga Tribunalul Mehedinti, procuror Ionel Bleoanca, in cauza nu au existat probe suficiente: „Prin ordonanta Parchetului Mehedinti, din 20 noiembrie, s-a dispus scoaterea de sub urmarire penala a lui Constantin Stoica si a celorlalti invinuiti, cercetati pentru savirsirea infractiunilor de inselaciune, asociere in vederea savirsirii unor infractiuni si art. 19, din Legea 51/1991, privind siguranta nationala, considerindu-se ca in cauza nu sint intrunite elementele constitutive ale acestor infractiuni“.

Politistii impreuna cu membri ai Unitatii 0962 Mehedinti au stabilit ca sibienii Ionel Nitu si Irina Stefanut, ambii de 23 de ani, impreuna cu Constantin Stoica, de 35 de ani, administrator al SC ANTRAX 2000 SRL Lupeni, judetul Hunedoara, au fost platiti cu 45 de milioane de lei, de catre sotia lui Petre Folescu, salariat la Administratia Cimitirelor Drobeta Turnu Severin, deoarece voia sa se convinga daca acesta ii este fidel. Ei au intrat in locuinta lui Folescu si au instalat trei microfoane, cu emitatoare.

Detectivii amatori au fost prinsi intr-un autoturism parcat la o suta de metri de apartament, in timp ce, folosind o aparatura electronica adecvata, inregistrau convorbirile din locuinta. Politistii au ridicat, drept probe, cele trei microfoane cu emitatoare, aparatul de interceptare, un reportofon, o camera video si un binoclu, precum si casete audio si video. Anchetatorii au stabilit ca grupul realizase inca doua interceptari asemanatoare, pe parcursul lunii august. Cei trei au fost retinuti initial pentru detinere si folosire ilegala de mijloace specifice de interceptare a comunicatiilor si asociere pentru savirsirea de infractiuni, dar au fost scosi de sub urmarire penala, dupa ce procurorii de la Parchetul de pe linga Tribunalul Mehedinti au considerat ca acestia nu se fac vinovati de savirsirea niciuneia dintre aceste infractiuni.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS