15.6 C
Craiova
miercuri, 15 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalPalatele romilor din Strehaia au fost perchezitionate de politisti

Palatele romilor din Strehaia au fost perchezitionate de politisti

Zeci de kilograme de documente contabile, neevidentiate in gestiuni si imprimate in alb, stampilate cu denumirea unor societati fantoma, implicate in operatiuni ilegale cu deseuri metalice, produse petroliere si materiale de constructii, au fost ridicate de cadrele Inspectoratului Judetean de Politie (IJP) Mehedinti, de la 13 societati comerciale din Strehaia, administrate de familii de romi. Operatiunea s-a desfasurat cu sprijinul cadrelor Politiei Economico-Financiare, Cercetari Penale, ale Detasamentului Politiei pentru Interventie Rapida si ale Directiei Generale de Informatii si Protectie Interna Mehedinti.

Politistii mehedinteni au efectuat controale economice la sediile societatilor comerciale si 13 perchezitii la locuintele unora dintre administratorii si contabilii care tin evidenta acestor firme.

„Perchezitiile domiciliare au fost efectuate in baza autorizatiilor emise de Parchetul de pe linga Tribunalul Mehedinti. Contabila autorizata Baltoc Maria tinea evidenta contabila la 86 de societati comerciale apartinind unor familii de romi din Strehaia, semnalate ca fiind implicate in operatiuni ilegale cu deseuri metalice, produse petroliere si materiale de constructii. De aici s-au ridicat documente, inscrisuri si evidente pe suport informatic“, a spus inspector principal Christian Ciocan, purtatorul de cuvint al IJP Mehedinti.

Perchezitiile domiciliare i-au deranjat pe romi, care au devenit violenti, la un moment dat. Ei au refuzat accesul politistilor in locuinte sau sa le fie controlate seifurile, oamenii legii fiind nevoiti sa faca uz de bastoane si sprayuri lacrimogene.

Pentru ca nu au fost lasati sa verifice casetele de metal in care isi tineau armele, politistii i-au amenintat pe romi ca le vor ridica toate seifurile din palate. Potrivit inspectorului principal, Christian Ciocan, in perioada urmatoare vor fi verificate documentele ridicate din Strehaia, cu ajutorul Garzii Financiare si al celor de la Directia Generala a Finantelor Publice Mehedinti.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS