15.6 C
Craiova
vineri, 17 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalBlocul foamei a devenit bordel

Blocul foamei a devenit bordel

• Imobilul social care apartine Primariei Tirgu Jiu este cunoscut, mai nou, sub numele de „blocul prostituatelor“ • Din cele 55 de camere cit are blocul, 20 sint ocupate de prostituate care ofera clientilor servicii dintre cele mai diversificate • Pe strada Ciocirlau, unde este situat respectivul imobil, se produc aproape zilnic scandaluri • „Domne, aici nu e gluma! Vin barbatii si stau la coada“

Blocul 4 de locuinte sociale de pe strada Ciocirlau a capatat de-a lungul timpului mai multe denumiri, „blocul groazei“ sau „blocul foamei“ fiind doar doua dintre ele. Saracia locatarilor si lipsa unor conditii elementare de viata au trecut insa pe plan secund dupa ce acest imobil a inceput sa se transforme intr-un bordel in toata regula. Administratorul caminului spune ca aproximativ 20 de femei din bloc se prostitueaza.

Putinele familii normale care mai traiesc in acest imobil cunosc si ele situatia si povestesc tot felul de intimplari din viata vecinelor de scara. „Sint mai multe de pe scara care traiesc din asta . Unele sint chiar mindre si povestesc la toata lumea. Vin clientii pe la usa, se mai intilnesc intre ei, se mai bat. Pe unu’ l-au bagat in spital. Cele mai mari scandaluri izbucnesc atunci cind vin tigancile din tirgul de haine vechi sa le ia la bataie pentru ca le-au luat barbatii“, a povestit o vecina, care a tinut sa-si pastreze anonimatul de frica „fetelor“.

„Daca se intilnesc mai multi clienti, se mai duc la cafea pina le vine rindul“

Clientii fetelor din blocul de pe strada Ciocirlau nu sint toti la fel de violenti. Desi bataile si scandalurile i-au facut pe vecini sa cheme in nenumarate rinduri politia, printre vizitatori sint si oameni pasnici. „Citeodata ne mai si distram. Se mai intimpla sa dea unul peste altul. Daca se intilnesc mai multi clienti, se mai duc la cafea pina le vine rindul. Alteori, unul ramine in camera si o asteapta pe fata sa vina de la intilnirea cu altul“, au povestit vecinele. Radu Stefan, administratorul caminului, nu se sfieste sa dea amanunte despre viata fetelor.

„Sint mai multe, la toate etajele. Lili, Roxana, Monica sint doar citeva nume care-mi vin acum in minte. Cu toate sint vreo 20. Unele sint minore. Numele lor nu vi le pot da. Altele sint femei cu copii. Unele se vind pe o friptura sau pe un suc. Putine sint cele care scot si ceva bani din asta. Stau la agatat in fata, la bar. Pe clientii fideli ii aduc in camin. Cu ceilalti pleaca prin alte locuri“, a povestit administratorul.

„La Monica la usa erau doi barbati azi-dimineata la ora cinci“

Cea mai cunoscuta din tot blocul pare sa fie o tinara de 22 de ani, care locuieste la primul etaj al imobilului. „Monica arata cel mai bine dintre toate. Ea chiar face bani din asta. Eu am afacerea mea si nu ma tin de ea. Poate face si cinci milioane intr-o seara. A venit o tiganca de pe Meteor si ne-a povestit ca barbatul ei a cheltuit un miliard cu ea intr-un an. I-a mobilat camera , i-a luat de toate. Acum s-au despartit ca a iesit scandal mare. Era gelos ca mai umbla si cu altii. Eu m-am luat de ea de mai multe ori, dar a zis ca sint gelos. La Monica la usa erau doi barbati azi-dimineata la ora cinci. Nu am ce-i face. Am dus-o si la psihiatrie de doua ori ca o apuca crizele si incepe sa urle“, a povestit Radu Stefan.

„Si la Vilcea s-a auzit de blocul prostituatelor“

Administratorul blocului spune ca atit primaria, cit si politia cunosc situatia din acest imobil. „Am facut mai multe sesizari ca in bloc se practica prostitutia, ca sint scandaluri si batai, dar nu s-a luat nici o masura. Cind nu i-am anuntat de un scandal, m-au amendat pe mine. Nu au ce le face pentru ca e greu sa demonstreze ca sint prostituate. Toata lumea stie ce se intimpla aici. Si la Vilcea s-a auzit de blocul prostituatelor de pe Ciocirlau. In oras ti-e rusine sa spui unde stai ca rid oamenii de tine“, a spus administratorul. Surse din Politia Tirgu Jiu au precizat ca in blocul respectiv s-a intervenit de mai multe ori pentru tot felul de sesizari. Singura masura care s-a putut lua a fost amendarea fetelor pentru „acostarea de persoane“ . „Pentru a proba infractiunea de prostitutie, trebuie sa existe cel putin doi barbati care sa recunoasca faptul ca au intretinut relatii sexuale pe bani cu aceeasi femeie“, au spus reprezentantii politiei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS