25.1 C
Craiova
duminică, 28 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalUn ministru trage hais, altul - cea pe tabla impartirii Romaniei

Un ministru trage hais, altul – cea pe tabla impartirii Romaniei

Declaratiile secretarilor de stat David si Profiroiu in privinta structurilor de baza ale celor opt regiuni se bat cap in cap

Reprezentantii Ministerului Dezvoltarii si Prognozei si cei ai Uniunii Nationale a Consiliilor Judetene din Romania (UNCJR) nu au un punct de vedere comun in privinta numarului viitoarelor regiuni care vor fi infiintate in Romania ca unitati teritorial-administrative.

In timp ce secretarul de stat in Ministerul Dezvoltarii si Prognozei, Mihai David, considera ca varianta cea mai probabila este aceea a infiintarii a opt regiuni, datorita faptului ca structurile de baza ale acestora vor fi cele opt Agentii de Dezvoltare Regionala care functioneaza din 1998, insa fara posibilitatea de a lua decizii administrative, Mircea Cosma, presedintele Uniunii Nationale a Consiliilor Judetene din Romania (UNCJR), spune ca numarul regiunilor ar trebui sa fie mai mare. „Cele opt regiuni de dezvoltare sint adevarate regiuni-mamut si, in conditiile in care exista in anumite state, ca de exemplu Italia, regiuni cu doar 300.000 de locuitori, este nevoie ca si numarul regiunilor in Romania sa fie mai mare“, a declarat Mircea Cosma ieri la Sinaia, in cadrul unei conferinte de presa.

In opinia presedintelui UNCJR, adoptarea acestei variante ar aduce o mai mare eficienta economica a regiunilor. Procesul infiintarii regiunilor in Romania va constitui un model propriu, insa compatibil celor europene, a declarat Marius Profiroiu, secretar de stat in Ministerul Administratiei Publice. „Trebuie sa analizam toate aceste modele de infiintare a noi structuri teritorial-administrative si sa gasim cea mai buna solutie pentru Romania“, a spus Profiroiu.

Conform oficialului roman, consiliile judetene si judetele, ca forma de organizare teritorial-administrativa a Romaniei, nu vor fi desfiintate. Afirmatia este contrazisa de secretarul de stat de la MDP, Mihai David, potrivit caruia consiliile judetene vor fi desfiintate, conducerea noilor structuri urmind sa fie asigurata, pe de o parte la nivel national, de un consiliu national al regiunilor, si, pe de alta parte, de un consiliu regional pentru fiecare dintre acestea.

Mihai David a declarat luni ca, dupa integrarea Romaniei in Uniunea Europeana, judetele ar putea sa fie desfiintate, aceste structuri urmind sa fie inlocuite de regiuni, precizind ca cele doua unitati teritoriale vor urma sa functioneze, pentru un timp, in paralel. In perioada 7-8 octombrie, la Sinaia au loc lucrarile unui colocviu asupra regionalizarii in Romania, organizat de catre Ministerul Administratiei Publice si Federatia Autoritatilor Locale, Uniunea Nationala a Consiliilor Judetene, in colaborare cu Congresul Puterilor Locale si Regionale din Europa.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS