35.1 C
Craiova
sâmbătă, 5 iulie, 2025
Știri de ultima orăLocalO femeie spune ca a fost batuta cu bestialitate de politisti

O femeie spune ca a fost batuta cu bestialitate de politisti

• O femeie din comuna doljeana Verbita ii acuza pe politistii din localitatea invecinata, Orodel, ca au snopit-o in bataie o noapte intreaga pentru a declara in fals ca ar fi luat parte la un furt de lemne • Legata cu catuse de gratiile unei ferestre, fara a i se da macar voie sa mearga la toaleta, femeia sustine ca a acceptat pina la urma sa scrie tot ce i-au spus politistii, numai sa i se dea drumul acasa • Dupa ce au obtinut declaratia pe care o doreau, lucratorii Postului de Politie Orodel au eliberat-o, spunindu-i victimei ca… a fost o confuzie • Conducerea politiei judetene spune ca femeia n-a fost batuta, ci s-a lovit cind a cazut din caruta

Olguta Mihai, de 42 de ani, din comuna Verbita, sat Verbicioara, s-a dus vineri, 13 septembrie, impreuna cu sotul si cu copiii la cules de porumb. Spre seara, a plecat prima catre casa, pentru a pregati masa. A ajuns acasa, dar n-a stat prea mult: „Socrii m-au dat afara, asa ca am plecat la ai mei, la Orodel. Am luat-o peste cimp. Era cam opt seara, inca nu se intunecase. Cind sa urc un deal pe linga niste porumbi, am auzit niste impuscaturi si pe cineva care striga: «Stai ca trag! Culca-te la pamint!». De frica, m-am trintit pe burta. Atunci s-au apropiat un padurar si doi politisti, dintre care unul era in civil“.

„Au inceput sa dea in mine cu picioarele si cu patul pustii“

Femeia povesteste ca politistii si padurarul au snopit-o in bataie: „Au inceput sa dea in mine cu picioarele si cu patul pustii, asa culcata, cum eram. Cind m-au intors cu fata in sus, au vazut ca sint femeie. Au inceput sa ma injure: «Ce cauti, fa, pe aici singura, umbli dupa p…?». Au inceput iar sa ma loveasca, dupa care mi-au pus catusele si m-au urcat intr-o masina. Linga mine era unul tinerel, pe care l-au pus sa ma pazeasca si mi-au zis: «Daca nu taci, te f… asta, da’ esti cam batrina!»“.

Dusa la Postul de Politie Orodel, Olguta Mihai sustine ca si acolo a fost batuta pentru a declara ca a luat parte la furtul unor lemne, impreuna cu alti doi sateni:

„M-au intrebat daca am fost la furat de lemne. Eu le ziceam ca nu, iar ei au inceput iara sa ma bata. Imi dadeau cu bastonul ala al lor de cauciuc peste palme si peste talpi, ma loveau in burta, ma tirnuiau prin camera de par si ma loveau in cap. Ziceau ca asa nu ramin urme de la bataie. Dupa aia ma puneau sa stau in genunchi, apoi iar ma bateau ca nu vreau sa recunosc ca am fost la furat de lemne. Au tinut-o asa pina pe la trei noaptea. Nici macar la toaleta nu m-au lasat sa ma duc“.

„Am facut pina la urma tot ce mi-au spus politistii, numai sa scap de bataie“

Pina la urma, femeia a acceptat sa dea declaratia pe care politistii o asteptau: „Am facut pina la urma tot ce mi-au spus politistii, numai sa scap de bataie. Am scris ca am fost la furat de lemne impreuna cu Calin Chica si Ion Foanta si ca am luat si eu lemne cu caruta mea, dar din padurea socrilor mei. Dupa ce am dat declaratia, m-au legat cu catusele de un scaun, pe hol. M-au lasat acolo pina dimineata, pe la ora 9.00, cind au dat telefon la Postul de Politie din Verbita. Atunci mi-au dat drumul si mi-au zis ca s-ar putea sa fi fost o confuzie“.

Desculta, caci isi pierduse papucii in momentul in care a fost „umflata“ de politisti si padurar, femeia s-a intors la ai ei. Familia o cautase toata noaptea prin padure si pe cimp, nestiind unde a disparut si ce se intimplase. Transportata imediat la spital, Olguta Mihai a fost internata in Clinica de Neurochirurgie a Spitalului de Urgenta Craiova, unde i se fac investigatii pentru a se stabili gravitatea ranilor.

„Femeia care este acum la spital are rani pentru ca a cazut din caruta“

Politistii din Orodel n-au fost de gasit ieri, pentru a le afla opinia in legatura cu aceste acuzatii. Despre palmele si talpile umflate ale femeii, vinataile de pe fata si de pe burta, ca si despre ranile de la cap, conducerea Inspectoratului Judetean de Politie Dolj are insa o alta opinie. „In noaptea de vineri spre simbata, politistii si padurarii de la Orodel au executat o actiune pentru prinderea hotilor de lemne. Au retinut mai multe carute, iar tiganii care erau cu ele au fugit. Femeia care este acum la spital are rani pentru ca a cazut din caruta. Este exclusa posibilitatea ca ea sa fi fost batuta de politisti. Cercetarile continua pentru stabilirea cu exactitate a conditiilor in care s-a produs evenimentul“, a declarat comisarul Constantin Dobrescu, adjunctul sefului IJP Dolj.

Femeia spune ca va face plingere la Parchet si intentioneaza sa-i dea in judecata pe cei care – spune ea – au agresat-o.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS