27.8 C
Craiova
sâmbătă, 5 iulie, 2025
Știri de ultima orăLocal„Exista o tendinta de a da imaginea unor baroni locali PSD implicati in cazuri de coruptie…“

„Exista o tendinta de a da imaginea unor baroni locali PSD implicati in cazuri de coruptie…“

Activitatea PSD Mehedinti a fost analizata ieri de o echipa de la centru, condusa de presedintele Senatului, Nicolae Vacaroiu, care a convocat reprezentantii de frunte ai filialei la o sedinta, desfasurata in Drobeta Turnu Severin. El le-a spus celor prezenti ca semnalele primite la Bucuresti nu sint cele mai bune si a solicitat o mai mare atentie in activitatea politica desfasurata in teritoriu. In schimb, presedintele PSD Mehedinti, Eugen Nicolicea, a prezentat o imagine „infloritoare“ a filialei pe care o conduce, avind grija sa comande, cu citeva saptamini in urma, un sondaj de opinie, care l-a plasat pe actualul primar al municipiului Drobeta Turnu Severin, Constantin Dinu, in topul preferintelor electoratului. Nicolicea a dorit sa arate, in acest fel, ca viitorul PSD, cel putin la nivelul municipiului resedinta de judet, este asigurat.

Din teritoriu, nemultumirile rabufnesc insa periodic, cu toate eforturile presedintelui Nicolicea de a conduce filiala cu o mina de fier. Se pare ca, neanuntat de efectuarea unui sondaj, primarul Constantin Dinu, aflat in acea perioada in concediu, nu ar fi reactionat tocmai favorabil. In acelasi timp, alti membri ai partidului, care se vedeau propusi pentru viitoarea candidatura la functia de primar, au involburat si mai mult apele in interiorul filialei. La conferinta de presa organizata ieri dupa-amiaza, senatorul Nicolae Vacaroiu a spus ca problemele PSD Mehedinti nu se deosebesc de cele din alte filiale. „Nu mi-am putut face o imagine asupra intregii activitati din Mehedinti, dar monitorizarea va continua. Exista o tendinta de a da imaginea unor baroni locali PSD implicati in cazuri de coruptie, dar inca nu cunosc astfel de cazuri in Mehedinti“, a spus senatorul Nicolae Vacaroiu, referindu-se la materialele de presa in care, printre alti presedinti de filiale PSD din tara, Eugen Nicolicea era nominalizat printre „baronii locali“, care taie si spinzura in organizatiile pe care le conduc.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS