9.7 C
Craiova
duminică, 28 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalO eleva exemplara a disparut in ziua primei probe de bacalaureat

O eleva exemplara a disparut in ziua primei probe de bacalaureat

Anca Maria Stanculescu, o tinara de 18 ani, a disparut marti dupa-amiaza, dupa ce plecase sa sustina proba orala la Limba romana, la examenul de bacalaureat. Nimeni nu isi explica disparitia fetei intr-un moment atit de important, Anca fiind cunoscuta ca un copil exemplar, care a terminat clasa a XII-a cu zece pe linie si care isi facea mari planuri de viitor. Colegii si profesorii sint consternati, familia tinerei nu isi revine din soc, iar mama Ancai nu se desprinde de telefon, asteptind o veste despre copilul ei, cu care spune ca avea o relatie deosebita. Se pare ca ultima persoana care a vazut-o pe Anca este un barman de la terasa alaturata Liceului „Fratii Buzesti“ din Craiova, care spune ca a vazut-o pe tinara plecind cu un taxi, impreuna cu o alta fata de virsta ei, dupa ce avusesera amindoua o discutie indelungata la una dintre mesele terasei.

Anca Maria Stanculescu este un copil frumos si destept, care se pregatea sa paseasca in viata cu dreptul. Cel putin asa spun despre ea toti cei care au cunoscut-o. Tocmai de aceea, disparitia ei de acasa in chiar ziua primei probe de bacalaureat ridica mari semne de intrebare. Toti cei care stiu cu cita constiinciozitate s-a pregatit Anca pentru examen si cit a muncit in ultimii doi ani pentru a termina cu o medie cit mai mare care s-o ajute sa reuseasca la Academia de Stiinte Economice de la Bucuresti nu isi explica disparitia fetei decit ca fiind un act dirijat de vointa unei persoane straine.

„Anca este un copil deosebit. A terminat clasa a XII-a cu zece pe linie, a participat si s-a calificat la numeroase olimpiade. Nici macar nu se pune problema ca acest copil nu ar fi vrut sau i-ar fi fost teama sa se prezinte la bacalaureat. Imi vine greu sa cred, dar este o realitate: parerea mea este ca Anca a fost rapita“, a spus Lucian Tutescu, diriginte. De aceeasi parere este si profesoara de chimie a Ancai, Madalina Neacsu: „Este exclus sa-i fi fost teama de bacalaureat si din cauza asta sa fi plecat. Anca este un copil de nota zece la absolut toate materiile. Nu avea de ce sa-i fie frica. Mergea mereu la olimpiade, era obisnuita cu examenele, a mers inclusiv la olimpiade interdisciplinare“.

„Era exact cum trebuie sa fie un copil care termina liceul si vrea sa faca in viata ceva“

Colegii fetei au fost foarte surprinsi cind au vazut ca se face ora unu, cind Anca trebuia sa intre la proba de Limba romana, si fata nu mai venea. Au aflat apoi ca prietena si colega lor nu este de gasit si au presupus imediat ca i

s-a intimplat ceva. Pentru ca absolut nici unul dintre ei nu isi inchipuie ca a fost alegerea fetei sa lipseasca de la un examen atit de important.

„Anca era o fata foarte ambitioasa. Nu cred ca motivul pentru care a disparut este legat de bac. Cind am vazut ca nu vine am crezut ca s-a imbolnavit. Nici acum nu imi revin. Cred ca i s-a intimplat ceva“, a spus plingind colega de clasa a Ancai, Ramona Putineanu.

Cristina Cojocaru, prietena Ancai, este, de asemenea, convinsa ca numai un lucru rau putea s-o impiedice pe fata sa se prezinte la examen: „Era foarte bine pregatita. Am invatat impreuna, vorbeam, avea planuri mari de viitor. Se simtea puternica inainte de bac. Din cite stiu eu nu avea prieten si nici un anturaj dubios“.

„Este prietena mea cea mai buna, o fata exceptionala. Era exact cum trebuie sa fie un copil care termina liceul si vrea sa faca in viata ceva. Se pregatise foarte bine pentru bac. Pot sa apara acum o mie de ipoteze, dar cade din start varianta ca nu s-a prezentat la examen de frica“, a spus si Simona Buzatu, o alta colega.

Linga telefon, asteptind cu infrigurare o veste despre Anca

De marti dupa-amiaza pentru mama Ancai fiecare minut care trece fara sa aiba vreo stire de la copilul ei este un chin. Nu se dezlipeste de linga telefon si la fiecare tiriit al aparatului tresare, cuprinsa de frisoane, neindraznind sa spere.

„A plecat la zece, de dimineata. Nu m-a lasat sa o conduc pina la liceu. Mi-a spus ca ia un taxi. La ora unu si cinci minute a sunat dirigintele sa-mi spuna ca nu a ajuns la liceu. Ea era programata la ora unu la examen. Am intrat in panica, i-am sunat pe toti colegii ei, apoi am cautat-o peste tot, in parc, in biserici, peste tot“, povesteste Elena Stanculescu plingind.

„Este un copil foarte bun, o fata hotarita, pe picioarele ei. Este olimpica, a dat si examene pentru Cambridge, pe care le-a luat. Ne intelegeam foarte bine, nu am avut niciodata discutii. Voia sa ajunga la Academia de Stiinte Economice, la Bucuresti, si de cind a aflat ca acolo conteaza notele de la absolvire si bacalaureat a luptat foarte mult in ultimii doi ani sa termine numai cu zece. Era ascultatoare, nu pleca noaptea, era intotdeauna acasa la ora opt si, daca intirzia, dadea telefon“, a continuat, plingind, femeia, rasfoind diplomele Ancai.

Vazuta la o terasa, cu aproximativ o ora inaintea examenului

Potrivit politiei, ultima persoana care a vazut-o pe Anca este Cristian Popescu, barman la terasa invecinata Liceului „Fratii Buzesti“.

„Dupa primele cercetari s-a stabilit ca tinara a fost vazuta ultima data de Cristian Popescu, barman la o terasa din apropierea colegiului. In jurul orei 12.00, Anca era cu o tinara roscata imbracata in niste pantaloni galbeni la una din mese. Fetele au stat de vorba cam o ora si apoi s-au suit intr-un taxi“, a spus Florentina Popescu, purtator de cuvint al Inspectoratului de Politie al Judetului Dolj. Cristian Popescu a recunoscut-o pe Anca din fotografiile prezentate de politie.

„A stat aproape o ora la masa cu o fata roscata, imbracata in pantaloni galbeni. Ea a baut un suc, roscata nu a luat nimic. Au avut o discutie foarte aprinsa, dupa care s-au suit intr-un taxi si au plecat“, a spus baiatul. Politia a transmis semnalmentele tinerei in tot judetul. Anca are 1,74 m inaltime, fata prelunga, ochi caprui, par negru, si, ca semn distinctiv, o cicatrice pe frunte. Tinara era imbracata intr-o bluza cu mineca scurta, fusta neagra si pantofi negri.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS