5.3 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024

Stiri diverse

Turneul de tenis de la Nottingham

Victorie pentru Jonas Bjorkman

Jucatorul suedez de tenis Jonas Bjorkman a cistigat turneul de tenis masculin de la Nottingham, dotat cu premii in valoare totala de 381.000 de dolari. Jonas Bjorkman l-a invins in finala competitiei, cu scorul de 6-2, 6-7 (5/7), 6-2, pe australianul Wayne Arthurs.

(M.F.)

Cupa UEFA-Intertoto

Gloria Bistrita a cistigat prima mansa

Echipa Gloria Bistrita a invins duminica, cu scorul de 2-0, formatia Union Sporting Luxemburg, intr-un meci contind pentru prima mansa a turului intii al Cupei UEFA-Intertoto. Golurile echipei bistritene au fost inscrise de Sabotici (’15, autogol) si Birsan (’23). Partida retur se va disputa simbata, la Luxemburg. (M.F.)

Congresul Asociatiei Europene de Box Amator

Rudel Obreja, membru al Comitetului Executiv

Vicepresedintele Federatiei Romane de Box (FRB), Rudel Obreja, a fost ales, in cadrul celui de-al IX-lea Congres al Asociatiei Europene de Box Amator (EABA), in functia de membru al Comitetului Executiv al forului european. Obreja a candidat si pentru functia de vicepresedinte al EABA, dar nu a intrunit un numar suficient de mare de voturi pentru a fi ales. „Din cite am inteles, acest Congres a fost unul dintre cele mai furtunoase din istoria EABA. Important este faptul ca Romania are un reprezentant in Comitetul Executiv, adica acolo unde se iau deciziile“, a spus Obreja. Congresul EABA s-a desfasurat, la sfirsitul acestei saptamini, la Yalta. In functia de presedinte al EABA a fost reales bulgarul Emil Jetchev.

(M.F.)

Regata de la Duisburg

Rezultate bune pentru romani

Echipajul masculin de canoe 4 al Romaniei a cistigat proba de 1.000 m din cadrul regatei Duisburg, cu timpul de trei minute, 23 de secunde si 13 sutimi, devansind formatiile Belarusului (3:23.63) si Canadei (3:25.39). Campionii mondiali si olimpici Mitica Pricop si Florin Popescu s-au clasat pe locul doi in proba de canoe 2 pe distanta de 1.000 m, fiind inregistrati cu timpul de 3:41.05. Proba a fost cistigata de echipajul rus Alexander Kostoglod / Serghei Olegin (3:40.04). In proba de canoe 2 pe distanta de 200 m, echipajul roman format din Mihail Vartolomei si Ionel Averian a ocupat locul al doilea, cu timpul de 39.15, fiind devansat de rusii Alexander Kostoglod / Serghei Olegin (39.08). Echipajul de canoe 4 al Romaniei s-a clasat pe locul doi in proba de 200 m, cu timpul de 36.12, fiind intrecut de reprezentantii Cehiei (35.70). Echipajul de kaiac 4 al Romaniei a ocupat locul doi in proba de 200 m, cu timpul de 32.25, la egalitate cu cel al Belarusului. Proba a fost cistigata de echipajul Rusiei (31.90). Echipajul feminin de kaiac 4 al Romaniei s-a clasat pe locul trei in proba de 200 m, cu timpul de 38.21. Primul loc a revenit echipajului Ungariei (36.60).

(M.F.)

Turneul de tenis de la Bois-le-Duc

Eleni Daniilidou s-a impus



Jucatoarea elena de tenis Eleni Daniilidou a cistigat turneul de la Bois-le-Duc, dotat cu premii in valoare totala de 170.000 de dolari. Daniilidou a invins-o in finala, cu scorul de 3-6, 6-2, 6-3, pe rusoaica Elena Dementieva, cap de serie numarul patru.

(M.F.)

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS