20.7 C
Craiova
miercuri, 1 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljIonel fintinaru' a pierit intr-un put adinc de 24 de metri

Ionel fintinaru’ a pierit intr-un put adinc de 24 de metri

• Victima intrase sa aseze tuburile in fintina forata si nu a mai iesit • Un soldat pompier era sa moara si el incercind sa salveze fintinarul • Desi era vechi in meserie, Ionel Cirjan a pierit la numai 35 de ani, asfixiat

Ionel Cirjan, de 35 de ani, din Baldovinesti – Olt, a murit asfixiat vineri dupa-amiaza intr-o fintina pe care o sapa in comuna Ghercesti – Dolj. Fintinarul a intrat sa aseze tuburile bagate in put, dar i s-a facut rau din cauza emanatiilor de gaze si a pierit asfixiat.

In gradina lui Marin Ilie, din satul Ungurenii Mici, s-au adunat ieri peste zece barbati care sa-l ajute pe proprietar sa sape o fintina. O parte erau sateni, ceilalti, angajati cu ziua de patronul societatii Persoana Fizica Independenta Mihai Maria, din Bals. Patronul le-a promis muncitorilor cite 150.000 de lei pe zi pentru saparea fintinii.

„Nu a fost ancorat cu nici o fringhie“

Simbata, in jurul prinzului, dupa ce fintinarii bagasera in putul adinc de 24 de metri opt tuburi de ciment, Ionel Cirjan s-a oferit sa intre in fintina sa vada daca tuburile sint bine asezate.

„S-a urcat pe un elevator si l-am coborit in fintina. Cind a ajuns la primul tub, pe la 13 metri adincime, s-a molesit si nu s-au mai auzit decit niste gemete. Nu a fost ancorat cu nici o fringhie. I-a venit rau, s-a molesit si a scapat de pe elevator“, a spus Costel Preda, unul dintre muncitori. Ion Mihai, patronul care supraveghea saparea fintinii, tocmai plecase la Bals dupa alte tuburi: „Inainte de a pleca le-am spus sa nu bage tuburile si sa ma astepte. Dar nu m-au ascultat. Nu stiu de ce a coborit, pentru ca de 12 ani face meseria asta si nu s-a mai intimplat asa ceva.“

Ionel Cirjan nu mai era in viata cind a fost scos

Fintinarii nu au reusit sa-l mai scoata pe Ionel si au anuntat imediat Salvarea. Echipa SMURD a incercat mai multe ore sa scoata victima, dar in zadar. Unul dintre pompieri a intrat in put cu gindul sa-l prinda pe fintinar cu o fringhie, dar era sa moara si el asfixiat.

„Sint emanatii de gaze in fintina si dupa ce am coborit doi-trei metri, am simtit ca-mi vine rau. Mi s-a inclestat gura si nici nu mai puteam sa vorbesc. Apoi mi-am pierdut cunostinta“, isi amiteste caporalul Alin Voica. Colegii de la echipa de descarcerare nu au auzit decit un „Stop!“ si si-au dat seama ca s-a intimplat ceva cu militarul. Folosindu-se de o cange si un lat facut dintr-o fringhie, pompierii au reusit pina la urma sa-l scoata afara pe Ionel Cirjan. Fintinarul nu mai era insa in viata. Sotia si cei doi copii ai lui au aflat abia spre seara ca tinarul pierise.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS