14.4 C
Craiova
vineri, 17 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalUn student sustine ca a fost batut, injurat si umilit de un subofiter de politie din Drobeta Turnu Severin

Un student sustine ca a fost batut, injurat si umilit de un subofiter de politie din Drobeta Turnu Severin

Faptul ca inainte de ’89 militia batea „ca la carte“, il stim, asa cum stim ca institutia politiei incearca acum sa schimbe mentalitatea cadrelor angajate. Ca nu reuseste, in multe din cazuri, e drept. Ceea ce categoric nu mai poate fi tolerat este modul in care unii dintre angajatii Ministerului de Interne inteleg sa-si faca datoria, imbracati in haina militara. Un tinar orsovean sustine ca a fost batut, injurat si umilit de un subofiter de politie din Drobeta Turnu Severin, pentru ca „a depasit limita“, la petrecerea organizata cu ocazia zilei sale de nastere. Parchetul Militar Craiova a fost sesizat si a demarat cercetarile.

Marius Cosmin Baltateanu, de 23 de ani, din municipiul Orsova, student in anul doi la Sectia Gestiune-Bancara a Colegiului Universitar Drobeta Turnu Severin, a depus plingere la Politia Drobeta Turnu Severin, sustinind ca a fost agresat de un subofiter din municipiu, in noaptea de 10 spre 11 aprilie. El si-a sarbatorit ziua de nastere in camin, unde a invitat, cu acordul portarului, si citiva colegi din afara internatului. „Regulamentul prevede ca invitatii pot ramine in camin pina la ora 22.00. Cu acordul portarului, am primit permisiunea ca prietenii mei sa ramina pina la ora 23.00. In jurul orei 23.10, cind am iesit sa-i conduc, am gasit afara masina politiei. Un subofiter mi-a cerut sa ma legitimez, dar i-am spus ca nu am decit o carte de alegator la mine. M-a introdus in masina si m-a dus la politie“, a spus Marius Baltateanu.

„Mi-a spus sa cobor scarile de la politie in genunchi…“

Tinarul spune ca la sectia de politie a fost bruscat, jignit si chiar lovit de catre subofiterul Sisin: „Am fost injurat, m-a intrebat ce scoala mai multa am eu fata de el. La un moment dat, m-a lovit in git, eu am cazut jos, am salivat, dupa care m-am ridicat. M-a amenintat, m-a facut «second hand». Am fost scos dintr-o sala si mi s-a spus ca amenda pe care am primit-o este de 800.000 de lei, pentru tulburarea linistii publice“. Marius Baltateanu nu a semnat procesul-verbal, ceea ce l-a scos din sarite pe subofiter. Acesta si-a chemat in ajutor un militar in termen. „Sisin m-a aplecat cu capul in jos si mi-a spus sa cobor scarile de la politie in genunchi. Am refuzat si am fost din nou lovit. Am fost la spitalul judetean, unde s-a constatat ca am echimoze, mi

s-au luat probe biologice si apoi am mai dat o declaratie la politie“. Potrivit cpt. Christian Ciocan, purtatorul de cuvint al IJP Mehedinti, „Baltateanu Marius se afla sub influenta bauturilor alcoolice si se manifesta violent in camin. El a fost condus la sectia de politie si sanctionat cu amenda. Pentru ca era ziua lui, politistii au fost ingaduitori si, desi legea prevedea si posibilitatea aplicarii inchisorii contraventionale, i-a fost aplicata o amenda. Au fost audiati martori oculari si s-au efectuat cercetari, care au infirmat cele declarate de tinar“.

Respect pentru lege si ordine

La rindul sau, Marius Baltateanu a declarat ca nu se afla sub influenta bauturilor alcoolice, fapt demonstrat si de testul de alcoolemie. Pe fisa de observatie de la spitalul judetean sint trecute echimozele observate, dar nu si cauza care le-a generat. In acest caz, a fost sesizat Parchetul Militar Craiova, competent in solutionarea cauzei. Daca tinarul s-a manifestat violent, a amenintat sau chiar a savirsit infractiunea de ultraj, era firesc sa fie sanctionat; daca vor stabili cercetarile ca subofiterul este vinovat, masurile impotriva sa nu ar trebui sa intirzie. Pentru ca, dincolo de haina militara se afla legea, iar institutia politiei este in slujba ei si a comunitatii. Dincolo de lovituri si injuraturi exista pix si hirtie, exista procese-verbale si chiar zile de inchisoare contraventionala. Intr-o perioada in care avem nevoie, mai mult ca oricind, de respectarea legii, se pare ca tocmai unii dintre cei pusi sa o aplice o incalca. Noua conducere a Politiei Drobeta Turnu Severin, o echipa tinara, care a demonstrat, in foarte scurt timp, ca doreste instaurarea linistii si ordinii in municipiu, are tot interesul sa faca lumina in acest caz, declarind ca va lua masurile care se impun cu impartialitate.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS