10.9 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalUn tinar si-a dat foc, apoi a incercat sa zboare

Un tinar si-a dat foc, apoi a incercat sa zboare

Marin Ungureanu, de 31 de ani, si-a dat foc ieri dupa-amiaza in fata sediului Serviciului Social din cadrul Primariei Craiova, disperat ca a asteptat degeaba in frig vreme de aproape opt ore.

Tinarul craiovean venise la primele ore ale diminetii sa-si intocmeasca dosarul pentru acordarea venitului minim garantat, dar si-a pierdut rabdarea cind a vazut ca nu a rezolvat nimic pina la ora 15.30. In fata sutelor de cetateni aflati in aceeasi situatie, Ungureanu a scos doua cutii de chibrituri si si-a aprins hainele. Suparat ca oamenii au dat navala sa stinga flacarile, s-a urcat atunci in virful unui copac, la aproape zece metri inaltime, strigind: „Sa vina primarul Bulucea ca sa vada ce probleme avem noi!“ Marin Ungureanu a fost coborit din arbore de pompierii militari, care s-au chinuit sa-i desfaca miinile inclestate pe ramurile copacului, apoi a fost preluat de membrii echipajului SMURD, sositi la fata locului. Inconstient si aflat in soc hipotermic, el a fost transportat si internat in Spitalul Clinic nr.1 Craiova, pentru a primi ingrijirile medicale necesare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS