15.5 C
Craiova
marți, 21 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljFosta conducere a PECO Dolj va fi trimisa in judecata pentru abuz in serviciu

Fosta conducere a PECO Dolj va fi trimisa in judecata pentru abuz in serviciu

• Dosarul celor doua rezervoare cumparate de fosta conducere cu aproape 37,5 miliarde de lei, fata de valoarea reala de sub un miliard de lei, a fost definitivat de politisti • Ex-directorul general, cel economic, cel comercial si un jurisconsult sint acuzati de abuz in serviciu • Aurelian Gherghinescu, Nicolae Badica, Elena Stoenescu si Mita Olteanu sint cercetati penal in stare de libertate, iar dosarul a fost inaintat Parchetului cu propunerea trimiterii acestora in judecata

Dosarul afacerii „Rezervoarele“, in care este implicata fosta conducere a PECO Dolj, director general Aurelian Gherghinescu, director economic Nicolae Badica, director comercial Elena Stoenescu si Mita Olteanu, jurisconsult, a fost definitivat zilele trecute de politisti. Cei patru sint cercetati penal pentru abuz in serviciu, dupa ce in luna iulie 2000 au decis cumpararea a doua rezervoare de combustibil cu o capacitate de 10.000 de metri cubi cu 37,5 miliarde de lei, desi valoarea reala era mai mica de un miliard. Cazul a fost inaintat Parchetului de pe linga Tribunalul Dolj cu propunerea trimiterii in judecata a fostei conduceri a PECO Dolj. Pina in 1999, rezervoarele de combustibil au apartinut societatii CRASER SA care administra serele de la Isalnita. Conform expertizei realizate cu ocazia privatizarii acestei societati, valoarea reala a rezervoarelor a fost stabilita la 468 de milioane de lei. Ulterior, cele doua rezervoare au fost vindute depozitului de combustibil al SC PETROLUX SRL cu 732 de milioane de lei. Pe 29 iunie 2000, patronul PETROLUX, Florin Purcea, i-a vindut rezervoarele sotiei sale, Liliana Purcea, ca persoana fizica, tot la pretul de 732 de milioane. In aceeasi zi, Liliana reexpertizeaza depozitul cumparat dimineata, iar reevaluarea de dupa-amiaza a fost de…30 de miliarde de lei. Si tot in aceeasi zi, Liliana Purcea cumpara partea unui asociat al PETROLUX si devine partenera de afaceri cu Florin, aducind in acelasi timp aportul de 30 de miliarde la capitalul social, adica cele doua rezervoare.

Politia intra pe fir

Dupa sapte zile, PECO Dolj a cumparat respectivele rezervoare pe care a dat aproximativ 32 de miliarde de lei, fara TVA. Florin Purcea nu a platit insa TVA de aproape sase miliarde de lei si a fost luat la intrebari de politisti. „Itele“ au dus astfel la afacerea PECO Dolj. Florin Purcea a fost arestat, eliberat ulterior de ziua lui si apoi reincarcerat. Aurelian Gherghinescu, Nicolae Badica, Elena Stoenescu si Mita Olteanu au fost suspendati din functii in luna mai 2001 si acuzati de abuz in serviciu. „S-a stabilit ca fosta conducere a Sucursalei PECO Dolj, fara sa aiba competenta, a achizitionat un depozit de carburanti in valoare de 37,437 miliarde de lei, cauzind o tulburare insemnata bunului mers al activitatii societatii. Dosarul a fost inaintat Parchetului de pe linga Tribunalul Dolj cu propunerea de trimitere in judecata a lui Aurelian Gherghinescu, Nicolae Badica, Elena Stoenescu si Mita Olteanu“, a precizat col. Luchian Mitran, prim-adjunct al sefului Inspectoratului Judetean de Politie Dolj. Am incercat sa aflam si punctul de vedere al actualei conduceri a Sucursalei PECO Dolj, privind cazul in speta si modul in care a fost afectata activitatea societatii, dar ne-am lovit de un refuz categoric. „Nu am primit nici o adresa oficiala de la politie si nu pot sa comentez in nici un fel acest caz“, a spus Ion Pisica, directorul general.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS