12.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljISJ Dolj ține secret numele școlilor unde se face grevă generală

ISJ Dolj ține secret numele școlilor unde se face grevă generală

Fierbe învăţământul doljean, la fel ca în toate judeţele ţării, iar guvernanţii par destul de departe de găsirea unei soluţii, care ar trebui să fie, totuşi, foarte rapidă, dacă ne gândim că mulţi elevi sunt în pragul examenelor importante. Cu toate acestea, de joia trecută, 18 mai, guvernanţii şi reprezentanţii din învăţământ nu au reuşit să se înţeleagă. Aşa că a început greva generală. La nivelul judeţului nostru, o mare parte a personalului din sistemul de învăţământ a decis să ia parte la greva generală. Însă, există şi cadre didactice care nu participă la grevă. Cu toate acestea, procesul educaţional nu se desfăşoară după programa şcolară. Luni, doar o foarte mică parte din profesorii doljeni au intrat la clasă, mulţi dintre aceştia din motive personale, cum ar fi inspecţiile de grad programate pentru 22 mai.

ISJ Dolj: „Sperăm să se ajungă la o soluţionare a problemelor şi la stingerea conflictului“

ISJ Dolj spune că monitorizează situaţia din fiecare şcoală şi încearcă să se asigure că informaţiile corecte cu privire la modul în care se desfăşoară orele în fiecare unitate de învăţământ sunt transmise la timp către părinţi. De asemenea, inspectorul general susţine că situaţia grevei generale diferă de la o şcoală la alta şi că unii profesori au ales să nu participe la protest. Ceea ce nu vrea ISJ Dolj este să facă publică situaţia exactă din fiecare unitate de învăţământ.

„Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj monitorizează în permanenţă şcolile din judeţul nostru. Mai mult de jumătate dintre angajaţii şcolilor se află în grevă generală la acest moment. Sunt situaţii punctuale, diferite. O situaţie exactă nu poate fi transmisă fiindcă ea este într-o continuă dinamică, se schimbă continuu. Sunt unităţi şcolare în care întreg personalul didactic, nedidactic, auxiliar participă la aceste acţiuni de protest. Dar sunt şi unităţi şcolare în care nimeni nu participă la grevă sau participă o parte şi altă parte a angajaţilor nu.

De aceea, noi am păstrat o legătură permanentă cu directorii unităţilor de învăţământ. Ne dorim ca informaţia să ajungă în timp real la copii şi părinţi. Este foarte importantă comunicarea punctuală, pe situaţia concretă de la fiecare şcoală, pentru ca părinţii să îşi poată organiza foarte vine programul. Ştim că se poartă negocieri şi sperăm să se ajungă la o soluţionare a problemelor şi la stingerea conflictului cât mai rapid“, a declarat Ion Daniel, inspectorul şcolar general al judeţului Dolj.

Participanţii la grevă nu sunt plătiţi în zilele de protest

Inspectorul a mai adăugat că niciun cadrul didactic nu poate fi obligat să participe la grevă, dar că participanţii nu sunt remuneraţi pentru zilele de grevă. „Rolul nostru este acela de a monitoriza situaţia şi de a afecta cât de puţin posibil elevii care trebuie să vină la şcoală. Noi nu solicităm, în niciun caz, liste nominale cu personalul didactic care participă sau nu la grevă. Această participare este una liberă, nimeni nu poate fi constrâns să participe sau nu. Fiecare poate să decidă în funcţie de interesul şi dorinţa lui. Evident, angajaţii care nu participă la grevă îşi vor continua activitate. Cei care participă la grevă nu îşi primesc drepturile salariale pe perioada grevei“, a mai declarat Ion Daniel, inspectorul şcolar general al judeţului Dolj.

Elevii, între profesorii grevişti şi cei care aleg să vină la şcoală

Greva generală naşte o situaţie destul de delicată pentru elevi. Asta tocmai fiindcă participarea la acest protest este una opţională pentru fiecare cadru didactic. Aşa că unii profesori au ales să nu ia parte la protest şi să se prezinte la şcoală. Aşadar, directorii şcolilor iau la cunoştinţă opţiunea fiecărui cadrul didactic. Apoi comunică mai departe către diriginţi, care anunţă părinţii, pe grupurile de Whatsapp, cum trebuie să procedeaze. În cazul şcolilor unde există profesori ce nu participă la grevă, elevii pot merge la şcoală şi vor fi supravegheaţi de aceştia. Important de menţionat este faptul că în timpul în care elevii sunt la şcoală nu vor fi primi note. De asemenea, nu li se vor preda cursurile obişnuite din programa şcolară. Profesorii prezenţi la clasă vor face cu elevii diferite activităţi.

„Acolo unde întreg personalul din unitate participă la grevă s-a transmis către părinţi să nu aducă elevii la şcoală, fiindcă aceştia nu pot fi supravegheaţi. Sunt şi şcoli în care activitatea se desfăşoară normal şi părinţii pot aduce copiii la şcoală. Însă, sunt şi unităţi şcolare unde o parte din personal participă la grevă, o parte nu. Acolo, fiecare director trebuie să comunice cu părinţii în funcţie de situaţie. Oricum, varianta agreată de Ministerul Educaţiei a fost aceea ca în zilele de grevă elevii să fie doar supravegheaţi, indiferent că există profesori care nu participă la grevă. Deci nu se fac ore corespunzătoare orarului. Fiecare cadru didactic poate să valorifice timpul petrecut cu elevii într-un mod constructiv. Însă, nu se pun note, nu se iau absenţe, nu se fac evaluări“, a mai spus Ion Daniel.

Sindicatele plănuiesc proteste masive

Sindicatele din învăţământ par neclintite. Acestea spun că, în cazul în care guvernul nu le va răspunde solicitărilor, pregătesc proteste masive în stradă.

„În acest moment, greva generală este declanşată şi în Dolj. Vom continua această formă de protest extrem atât timp cât colegii noştri vor dori. Totul depinde de decizille şi hotărârile pe care le va lua Guvernul cu privire la revendicările noastre. Acestea se cunosc de cinci luni, nu de ieri, de astăzi. Aproape 80% din unităţile şcolare sunt 100% în grevă.

Vom continua până când Guvernul va înţelege că trebuie să ne bage în seamă. De asemenea, să ne accepte toate revendicările pe care le-am înaintat. Noi suntem deschişi la orice convocare a Guvernului României. Se anunţă în permanenţă că vor avea loc aceste întâlniri. Noi sperăm să se facă o celulă de criză la nivelul guvernului, să se ia în serios revendicările şi să se discute foarte clar. Altfel, nu cred că se poate rezolva cu această grevă declanşată la nivel naţional. Ba mai mult, ne pregătim să facem acţiuni masive în stradă. Vrem să atragem cât mai mult atenţia asupra problemelor care există în sistemul de învăţământ.

În situaţia în care guvernul vine cu o ofertă concretă şi care poate asigura garanţii colegilor noştri, singurii care pot vota ieşirea din grevă, vom decide în consecinţă. Decizia este în mâna guvernului. Nu am cum să ştiu dacă acesta decide, măcar în alt 19-lea ceas să se aplece asupra problemelor din învăţământ. Nu la noi este soluţia! Însă, până acum ni s-a arătat că nu există voinţă politică pentru rezolvarea problemelor din educaţie“, a declarat Nicu Cotescu, președintele Sindicatului Învățământului „Spiru Haret” Dolj.

Un astfel de protest de amploare în sistemul de învăţământ a mai avut loc în urmă cu 18 ani.

Citeşte şi: Valuri de plângeri despre străzile din Craiova făcute praf

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS