5.3 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCum îşi pot prelungi contractele profesorii care nu sunt titulari

Cum îşi pot prelungi contractele profesorii care nu sunt titulari

Cadrele didactice care nu sunt titulare dar care au obţibnut cel puţin nota sau media 7 la concursul naţional din 2021 sau din 2020 pot solicita prelungirea contractului de muncă pentru anul şcolar următor dacă postul nu a fost ocupat în etapele anterioare. Anul acesta sunt însă şi condiţii noi. Profesorii trebuie să prezinte şi calificativul parţial, pentru anul şcolar în curs şi pot solicita prelungirea contractului de muncă numai pentru un post în specialitatea în care au susţinut concursul.

Excepţie pentru învăţători

Prelungirea contractului de muncă pe perioadă determinată, respectiv pentru anul şcolar 2022-2023, este o etapă care a început pe 4 aprilie şi se va termina pe 13 mai. În această etapă se prelungesc contractele pe posturile care nu au fost ocupate în etapa de pretransfer.


„Solicitările pentru prelungirea contractului de muncă cu încă un an se depun la unităţile şcolare. Pentru a putea continua activitatea la catedră, cadrul didcatic trebuie să primească acordul din partea şcolii şi trebuie să aibă cel puţin nota sau media 7 la concursurile din 2020 sau din 2021. Excepţie fac învăţătorii sau institutorii pentru care se iau în calcul şi notele din 2018, pentru a se asigura continuitatea la clasă. O altă condiţie este să fi promovat examenul de definitivat. Dacă nu a promovat definitivatul şi este înscris pentru sesiunea din această vară, cadrul didactic respectiv va primi un acord de principiu. Şi dacă nu va promova definitivatul nu va prim continuitate.

Acord de principiu se acordă şi pentru posturi care se pot elibera pe parcurs. De exemplu, un cadru didactic este în acest an pe postul unui titular care este în concediu de creştere a copilului şi ar trebui să revină din toamnă. Dacă titularul nu revine la post, şi suplinitorul a cerut şi a primit acord de principiu atunci va rămâne pe post până revine titularul”, a precizat inspectorul şcolar general adjunct, Irina Broscaru.

Nu se prelungeşte contractul pentru posturi în altă specialitate

Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj spun că în acest an se aprobă prelungirea contractului de muncă doar cadrelor didactice care au susţinut examen în specialitate. „

„Nu se dă acord unui cadru didactic care a susţinut examen pentru educator şi a fost repartizat pe educator, dar cere pentru anul şcolar următor prelungirea contractului pentru învăţător sau pentru o altă specialitate. Şi la disciplina educaţie tehnologică se prelungesc contractele doar profesorilor care au această specializare şi nu maiştri instructori sau alte specializări”, a mai spus inspectorul şcolar general adjunct, Irina Broscaru. Profesorii care vor primi acord pentru prelungirea contractului de muncă trebuie să îşi actulizeze dosarul personal la Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj în perioada 27 aprilie- 2 mai.

„, a mai spus inspectorul şcolar general adjunct, Irina Broscaru. Profesorii care vor primi acord pentru prelungirea contractului de muncă trebuie să îşi actulizeze dosarul personal la Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj în perioada 27 aprilie- 2 mai.În perioada 6-13 mai vor fi emise deciziile de repartizare pe posturi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS