10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEducatieMinistrul Educației: În multe școli, 2 din 3 angajați doresc să se vaccineze împotriva COVID-19

Ministrul Educației: În multe școli, 2 din 3 angajați doresc să se vaccineze împotriva COVID-19

Ministrul educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat astăzi că datele parțiale arată că sunt multe școli unde circa 66% dintre angajați doresc să se vaccineze împotriva coronavirusului. Există însă și școli unde intenția este mai scăzută. El precizează că rezultatul sondajului făcut în rândul profesorilor nu condiționează decizia de deschidere a școlilor din 8 februarie.

„Cu siguranță avem date parțiale. Sunt situații în care, dau exemplul unei universități, în primele 40 de minute de la deschiderea platformei raportul a fost 88% pentru vaccinare, 12% împotrivă.

Avem multe unități de învățământ preuniversitare care s-au situat în prima perioadă undeva pe la 66%, deci 2 din 3 angajați doresc să se vaccineze. Avem și situații unde rata este mai scăzută. Nu o sa mă antepronunț. S-au făcut sondaje pe eșantioane limitate.

Pe 15 ianuarie, la ora 16.00, vom avea rezultatul exact al interogării cu privire la disponibilitatea de vaccinare a fiecăruia dintre cei 340.000 de angajați ai sistemului de învățământ din România”, a declarat Cîmpeanu într-o emisiune la Libertatea, potrivit HotNews.

„Acest rezultat nu condiționează deschiderea școlilor. Dar fiecare profesor care se va vaccina ar insemna o creștere a siguranței în școli pentru elevi și profesori”, a mai spus acesta.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS