16.2 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateProfesorii au subiectele pentru examenul de titularizare

Profesorii au subiectele pentru examenul de titularizare

Cadrele didactice care vor să participe la examenul de titularizare au la dispoziţie modelele de subiecte pentru fiecare disciplină. Ca şi în anii anteriori, variantele de subiecte cuprind cerinţe de specialitate, dar şi subiecte de pedagogie.

Subiectele pentru examenul naţional de titularizare au fost publicate de Ministerul Educaţiei Naţionale. Pentru fiecare disciplină există câte o variantă de subiecte pentru examen, dar şi baremele de corectare. Conform metodologiei pentru concurs, pe  8 mai 2020 se verifică și publică lista finală reactualizată cu posturile, dar şi fracţiunile de norme care vor fi puse la dispoziţia candidaţilor. Anul trecut, la nivelul judeţului Dolj, cea mai mare concurenţă a fost pe posturile de educatoare. S-au înscris 221 de candidaţi la educatoare şi 113 candidați la învăţători. Aceştia nu au avut la dispoziţie nici un post titularizabil, ci doar posturi pe perioadă determinată.    

Pe 22 mai se va publica lista candidaţilor înscrişi la concurs

În acest an, depunerea dosarelor de înscriere a candidaților la concursul de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate, inclusiv pentru absolvenții promoției 2020, se va face între 11 şi 15 mai. Pe 22 mai se afișează, la sediile inspectoratelor școlare, lista candidaților înscriși și graficul privind susținerea probelor practice sau orale și a inspecțiilor speciale la clasă.  Inspecţiile la clasă sau probele practice care vor fi înregistrate audio-video. La concurs pot participa şi cadrele didactice angajate cu contract individual de muncă pe perioada de viabilitate a postului, care solicită repartizarea pe perioadă nedeterminată pe postul didactic pe care sunt angajate.

Profesorii care ocupă posturi pe durata viabilităţii, primii la repartizare

Examenul scris se va derula pe 15 iulie şi va avea o durată de patru ore. Rezultatele finale se vor publica pe 28 iulie. Conform metodologiei, anul acesta prioritate la repartizarea pe posturi vor avea cadrele didactice care au contract pe perioada viabilităţii postului pentru a se titulariza pe posturile pe care predau. Pentru titularizare, aceştia trebuie să obţină minimum 7.  Repartizarea pe perioadă nedeterminată se va face în condiţiile în care consiliile de administrație ale unităților de învățământ au confirmat, prin adresă scrisă, că posturile didactice/catedrele respective au o viabilitate estimată de cel puțin patru ani școlari și pot fi ocupate pe perioadă nedeterminată. Altă repartizare se va face pe 30 iulie şi atunci se vor titulariza candidaţii care au obţinut media de repartizare minimum 7, pe posturile vacante publicate pentru angajare cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată. Titularizarea se va face la nivelul județului în care au susținut proba practică sau inspecția specială la clasă în profilul postului, indiferent de județul în care au susținut proba scrisă, ierarhizați pe o listă unică, în ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare.


ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS