22 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăEducatieElevi din Craiova care au descoperit succesul prin educație

Elevi din Craiova care au descoperit succesul prin educație

Ambasada SUA la București și Asociația Dominou din Craiova au derulat timp de doi ani un program de limba engleză și cultură americană pentru elevi cu situație financiară modestă, dar care au rezultate bune la școală. 20 de adolescenți de la diverse licee au fost acceptați la acest curs, care le-a oferit, într-un cadru nonformal, posibilitatea să învețe să comunice fluent în limba engleză. În plus, au avut parte de experiențe inedite, cum ar fi un schimb de experiență de trei săptămâni în Statele Unite. Ieri, la Biblioteca „Alexandru și Aristia Aman“, le-au fost înmânate diplomele și, cu acest prilej, liceenii au spus că au făcut progrese mari și că se gândesc chiar să aplice la universități din străinătate. 

Timp de doi ani, începând cu 15 noiembrie 2015, indiferent de ceea ce aveau de făcut, o zi din weekend învățau să comunice în limba engleză. Programul era valabil și în perioada vacanțelor. Azi nu doar că vorbesc fluent și fără emoții, ci au și cunoștințe despre istoria și cultura americană. Este experiența a 20 de elevi din Craiova, care au arătat ieri, la Biblioteca „Alexandru și Aristia Aman“, că dezvoltarea personală se poate obține doar prin educație. Au participat la programul de limba engleză și cultură americană English Language Program for Youth, coordonat de Asociația Dominou din Craiova și finanțat de Ambasada SUA. Sunt elevi de la Colegiul Național „Elena Cuza“, Colegiul Național „Frații Buzești“, Colegiul Național „Carol I“, dar și de la Colegiul Național Pedagogic „Ștefan Velovan“, Colegiul de Industrie Alimentară Craiova, Liceul „Henri Coandă“, precum și de la Colegiul Național „Nicolae Titulescu“. Fiecare elev participant are o poveste de succes, având rezultate bune la clasă. De exemplu, Denisa Prioteasa este elevă în clasa a X-a la Colegiul Național „Elena Cuza“, la secția Științele Naturii. Când a început cursurile de engleză, era în ultimul an de gimnaziu. „Eram în clasa a VIII-a când am aflat de acest curs, practic eram în ultimul an de gimnaziu, un an greu având în vedere că trebuia să susțin examen. Eram elevă atunci la Liceul «Tudor Arghezi» din Craiova. Am depus o scrisoare de intenție și un CV. Au fost 90 de elevi care au făcut acest lucru, dintre care am fost selectați 20. Cursurile se derulau în fiecare weekend, de la 9 la 15, fie aici la bibliotecă, fie la Liceul «Matei Basarab». La început aveam mari emoții, pentru că știam că nu am un nivel strălucit și mă gândeam că poate colegii mei știu mai mult. Am învățat însă foarte mult. Acum pot comunica fără probleme. Sunt la Colegiul Național «Elena Cuza», la o clasă de Științele Naturii, îmi doresc să urmez medicina și cred o să fac ceva cursuri și în America“, a spus Denisa. Odată ce a făcut progrese la limba engleză, eleva a participat și la olimpiada pe această disciplină.

Anastasia Ivașcu – olimpică la mai multe discipline

Printre cursanți s-a aflat și Anastasia Ivașcu, elevă în clasa a X-a, specializarea Matematică-Informatică, la Colegiul Național „Carol I“ din Craiova. „Când am aflat de acest curs, eram în clasa a VIII-a și eu. A fost o perioadă în care am reușit nu doar să învăț limba engleză, ci am acumulat și cunoștințe noi de cultură și civilizație. Am avut parte și de experiențe inedite. Am fost într-o tabără tematică Comana chiar în perioada alegerilor din Statele Unite ale Americii și am reușit să învățăm multe despre societatea de acolo, despre sistemul politic. Ce am acumulat aici voi folosi cu siguranță pe parcurs, fie că voi face carieră în domeniul IT sau în medicină. Îmi doresc să aplic și la o universitate de peste graniță“, a spus Anastasia. Adolescenta are și rezultate bune la clasă, iar cursul de limba engleză nu a fost singura preocupare în afara programului de la școală. Este și olimpică, ea participând doi ani la Olimpiada Națională de Astronomie și Astrofizică și un an la Olimpiada Națională de Fizică.

A fost trei săptămâni în Statele Unite ale Americi

La cursuri au fost și foarte mulți băieți. Printre ei și Robert Goanță, elev în clasa a XI-a la Colegiul Național „Elena Cuza“ din Craiova, la specializarea Științele Naturii. În perioada programului de limba engleză a fost selectat și pentru o experiență de trei săptămâni în Statele Unite ale Americii. „A fost extraordinar, m-au primit ca pe un american, nu ca pe un străin. Am avut ocazia să stau în campusul universitar din Saint Louis, a fost o experiență inedită și cred că atunci când voi fi student voi aplica pentru cursuri acolo“, a spus elevul. Robert spune că dorește să se pregătească pentru a deveni medic stomatolog. Are și alte preocupări, cum ar fi handbalul, și joacă în echipa școlii, cu care face performanță. „Am fost anunțat de curând că voi primi bursă de excelență pentru performanța cu echipa de handbal“, a spus Robert.
Toți elevii care au participat la programul de limba engleză și cultură americană English Language Program for Youth au fost felicitați de organizatorii programului, inclusiv de la Jen MacArthur, coordonator regional al programelor de limba engleză ale Departamentului de Stat al SUA.
„Sunteți un exemplu de dedicare că timp de doi ani v-ați petrecut o parte din timpul liber aici, când la vârsta asta sunt și alte preocupări. Ați făcut un lucru extraordinar, pentru care vă felicit. Nu mai e nevoie să vă spun cât de important este să cunoști limba engleză, care deschide uși și ferestre în toată lumea“, a spus Jen MacArthur.
Un rol important în scrierea atâtor povești de succes l-au avut însă două cadre didactice din Craiova, care au făcut întreaga activitate cu dedicare. Este vorba de Corina Vasile și Andreea Dinu, cărora elevii le spuneau simplu Andreea și Corina. I-au învățat nu numai limba engleză, ci și cum să fie dezinvolți și să vorbească liber.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS