12 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEducatieUniversitățile și programele de studii vor trece printr-o nouă clasificare

Universitățile și programele de studii vor trece printr-o nouă clasificare

Universitățile vor trece printr-o nouă evaluare cu scopul de a fi clasificate, însă după noi criterii, a anunțat prof.univ.dr.ing. Sorin Cîmpeanu, președintele Consiliului Național al Rectorilor, prezent duminică la Craiova, la Consiliul Național al Rectorilor din România. „Noua ierarhie se va face comparând universitățile care fac parte din aceeași clasă. Adică se va face o clasă a universităților politehnice, o clasă a universităților de medicină, o clasă a universităților de științe politice și economice, și se va stabili o ierarhie în rândul lor. Nu va mai fi comparate o universitate politehnică cu o universitate de arte și o universitate de educație fizică, cum s-a întâmplat înainte. În urma evaluării vor fi stabilite universitățile de educație și cercetare avansată, universități de educație și cercetare și universitățile centrate pe educație“, a precizat prof.univ.dr.ing. Sorin Cîmpeanu.
De asemenea, și programele de studii vor fi ierarhizate. Gigel Paraschiv, ministrul secretar de stat în cadrul Ministerului Educației, prezent la întâlnirea rectorilor de la Craiova, a precizat „că de anul viitor clasificarea programelor nu va mai fi de natură să stabilească finanțarea, iar metodologia de clasificare va fi supusă dezbaterii publice pentru că la clasificarea anterioară s-a reclamat că nu a fost transparență în ceea ce privește stabilirea indicatorilor de performanță“. Prima clasificare a universităților a fost făcută în 2011, iar Universitatea din Craiova a fost inclusă în categoria B, ca universitate de educație și cercetare. iar programele au fost și ele ierarhizate, fiind incluse în categorii de la A la E, în funcție de nivelul de performanță.

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS