5.3 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEducatieConsiliul Elevilor Vâlcea a câştigat alegerile regionale din Oltenia

Consiliul Elevilor Vâlcea a câştigat alegerile regionale din Oltenia

Reprezentanţii elevilor olteni s-au reunit recent în cadrul Conferinţei Regionale a Consiliilor Judeţene ale Elevilor Sud-Vest Oltenia, pentru alegerea noului Birou Executiv al Consiliului Regional al Elevilor precum şi pentru stabilirea priorităţilor de dezvoltare pentru 2013-2014. Consiliul Judeţean al Elevilor (CJE) Dolj împreună cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj au fost organizatorii acestui eveniment, la care au participat delegaţiile judeţelor Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt şi Vâlcea, precum şi reprezentanţi ai inspectoratelor şcolare.

În urma procesului electoral, actualul preşedinte al CJE Vâlcea, Alexandru Enăcică, elev al Colegiului Naţional „Alexandru Lahovari” din Râmnicu Vâlcea, a preluat mandatul de preşedinte al Consiliului Regional al Elevilor Oltenia de la Teodor Blidaru, impunându-se in faţa reprezentanţilor judeţelor Dolj şi Mehedinţi, Alexandru Muşuroi respectiv Bianca Radoslav. De asemenea, vicepreşedintele CJE Vâlcea, Alin Stancu, elev al Colegiului Naţional „Gib Mihăescu” Drăgăşani, a obţinut funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Regional al Elevilor Oltenia după două zile de confruntări cu Ştefan Livia (Olt) şi Andreea Ciortan (Gorj). Pentru funcţia de secretar s-a reluat o sesiune de discursuri şi întrebări între Ştefan Livia, Muşuroi Alexandru şi Andreea Ciortan, cea din urmă fiind aleasă prin vot democratic.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS