14.5 C
Craiova
duminică, 5 mai, 2024
Știri de ultima orăEducatieReguli noi pentru titularizare

Reguli noi pentru titularizare

Ministerul Educaţiei a publicat metodologia mişcării personalului didactic din învăţământul preuniversitar, care şi de această dată aduce schimbări, atât în ceea ce priveşte regulile de ocupare a posturilor didactice, cât şi calendarul.
Noutăţile din acest an sunt mai mult la capitolul titularizare. Conform legislaţiei în vigoare, sunt două etape de titularizare. Una în luna aprilie, când, la solicitare, un cadru didactic care a obţinut cel puţin nota 7 la concurs poate deveni titular pe postul pe care îl ocupă dacă este viabil pe o perioadă de cel puţin patru ani. Prin noua metodologie, nu se mai acceptă însă notele obţinute începând cu anul 2008, ci doar cele din sesiunile derulate în anii 2010 – 2011. În plus, faţă de anii anteriori, candidatul trebuie să aibă promovat şi examenul de definitivat până la 1 septembrie 2014.
În ceea ce priveşte ocuparea posturilor vacante prin concurs, prin noua legislaţie, unităţile de învăţământ în care se regăsesc clase de elevi capabili de performanţe sau rezultate deosebite pot organiza individual evaluări pentru ocuparea posturilor didactice vacante sau rezervate. Se impune avizul inspectoratului şcolar şi informarea Ministerului Educaţiei Naţionale, precum şi respectarea calendarului naţional pentru concurs. În această categorie pot fi incluse unităţile în care se înregistrează constant rezultate deosebite şi performanţe în pregătirea elevilor, materializate atât în progresul elevilor la clasă, cât şi prin notele obţinute de aceştia la testări şi examene naţionale de sfârşit de ciclu, premii, premii speciale şi mențiuni la fazele internațională, națională și interjudețeană sau regională a olimpiadelor şcolare şi a concursurilor de profil recunoscute de Ministerul Educaţiei Naţionale.

Concursul naţional, pe 21 iulie

Pentru restul unităţilor de învăţământ, care nu vor să organizeze concurs individual, se impune organizarea în centre de concurs ca şi până acum. Înscrierea candidaţilor se va desfăşura la centrele de concurs, în perioada 6 -16 mai a.c.. Pe 26 şi 27 mai, aceştia trebuie să susţină o inspecţie la clasă. Proba scrisă va fi pe 21 iulie, la o săptămână după derularea examenului naţional de definitivat, care va avea loc pe 14 iulie. Candidaţii care participă şi la examenul naţional de definitivat şi obţin cel puţin nota 8 la inspecţia susţinută la clasă pot cere echivalarea notei şi pentru concursul de ocupare a unui post didactic. În ceea ce priveşte subiectele de la examenul scris, acestea vor fi din didactica specializării şi vor fi elaborate de Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale.

Drepturi şi pentru suplinitori

Înainte de titularizare, personalul didactic titular va parcurge şi alte etape. Prima este programată pe 3 februarie, dată la care se stabileşte lista cu cadrele didactice care se pensionează la limită de vârstă sau anticipat. Pe 28 februarie va fi şedinţa de completare a normei didactice pentru personalul didactic titular, iar pe 25 martie va avea loc şedinţa de soluţionare a cererilor depuse de dascălii afectaţi de restructurare. În perioada 31 martie – 10 aprilie are loc titularizarea pe post a celor care au contracte pe perioadă determinată, în condiţiile expuse mai sus, iar posturile rămase libere se vor ocupa apoi cu prioritate de candidaţii cu contract pe perioadă determinată care au obţinut minimum nota 7 la concursurile naţionale de titularizare derulate în sesiunile 2011-2013, dacă au promovat examenul naţional de definitivat în învăţământ. Contractul lor se prelungeşte numai pe un an şcolar şi pot solicita acest lucru toţi cei care au minimum o jumătate de normă didactică de predare. Această etapă nu exista anterior şi se va derula în perioada 11-17 aprilie 2014. Conform calendarului, după prelungirea contractelor pe perioadă determinată, pe 25 aprilie va avea loc şedinţa de pretransfer liber consimţit al dascălilor titulari. Lista cu posturile care vor fi scoase la concusul naţional va fi afişată pe 5 mai 2014.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS