11.4 C
Craiova
vineri, 1 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriPublireportajCum alegi blugii pentru bărbați potriviți

Cum alegi blugii pentru bărbați potriviți

Te întrebi care sunt elementele esențiale de care să ții cont atunci când alegi blugii pentru bărbați care să ți se potrivească cel mai bine și în care să te simți confortabil? Exact despre asta vorbim în materialul de față.

Blugii reprezintă o alegere vestimentară perfectă, atât pentru bărbați, cât și pentru femei tocmai pentru că sunt extrem de versatili și pentru că îi poți purta aproape cu orice ocazie, important este să știi cu ce să îi combini.

Spre exemplu, îi poți purta atât la o plimbare în parc, alături de un tricou sau de o cămașă sau de un pulover, în funcție de anotimp, cât și la birou, asortați cu sacouri pentru bărbați și cu o cămașă casual sau elegantă.

Dar cum îi alegi pe cei potriviți pentru tine? Hai să vedem!

Tipul de croi

La fel ca și în cazul altor tipuri de pantaloni, blugii pentru bărbați trebuie aleși, în primul rând, în funcție de tipul de croi.

De ce este atât de important acest criteriu? Deoarece, în funcție de silueta ta, cel mai probabil nu ți se vor potrivi orice fel de modele, așa că trebuie să acorzi o atenție deosebită acestui aspect.

De exemplu, dacă ne referim la tipul de talie, la fel ca și în cazul femeilor, există trei tipuri de modele de blugi: blugi de bărbați cu talie joasă, blugi cu talie obișnuită și blugi cu talie înaltă. Dacă ai câteva kilograme în plus, îți recomandăm să optezi pentru cei cu talie înaltă sau obișnuită, iar dacă ești un bărbat sportiv, atunci poți fără niciun fel de problemă să te îndrepți către modele cu talie joasă pentru că nu te vor dezavantaja și nu îți vor scoate în evidență micile imperfecțiuni.

În ceea ce privește croiul, și aici trebuie să fii atent deoarece nu orice fel de tăietură este potrivită pentru tine. În continuare ți le prezentăm pe cele mai populare și venim cu recomandări în funcție de silueta ta.

Blugii cu tipul de croi regular

Sunt blugii cu un croi clasic, drepți și sunt potriviți pentru tine dacă ai o siluetă normală și dacă te încadrezi într-un stil vestimentar clasic și nu îți plac experimentele. De asemenea, vor ascunde și acele kilograme de care nu ești mândru, în caz că te afli în această categorie.

Blugii cu tipul de croi slim

Aceștia sunt blugii de bărbați care au o croială de tip mulat și sunt potriviți pentru tine dacă ești slab și ai picioarele lungi și subțiri.

Blugi cu tipul de croi skinny

Blugi de bărbați skinny seamănă cu celălalt tip de croi, adică cel slim și este potrivit pentru tine dacă ai o siluetă zveltă și lucrată, însă nu exagerat de lucrată în zona gambelor și a coapselor.

Mărimea

Asigură-te că te îndrepți către mărimea de blugi de bărbați potrivită pentru tine. Nu alege blugi cu un număr mai mare sau cu un număr mai mic deoarece aceștia te vor dezavantaja.

Dacă nu ești sigur ce mărime ți se potrivește, te sfătuim ca mai degrabă să mergi în magazin și să probezi și abia apoi să-i cumperi sau să îi comanzi pentru a nu avea surprize neplăcute.

Culoarea

Chiar dacă, în ceea ce privește blugii, culoarea emblematică este albastru, astăzi sunt disponibile și alte culori, atât pentru blugi de bărbați, cât și pentru blugii de femei.

Sigur că îi poți alege în funcție preferințele tale, dar noi te sfătuim să ții cont și de următoarele două criterii: contextul în care îi porți și silueta ta.

În ceea ce privește contextul, cei închiși la culoare sunt mai potriviți pentru mediul casual și business.

Dacă ne referim la tipul de siluetă, domnii mai atletici, zvelți și sportivi, se pot îndrepta și către culori mai deschise ale blugilor pentru bărbați, însă cei mai scunzi sau puțin mai plinuți sunt sfătuiți să aleagă modelele clasice de albastru închis sau chiar negru.

Astfel, te vei asigura că blugii aleși te vor avantaja.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS