9.8 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriPublireportajFabio Vicardi supervizează antrenamentele echipei AC Milan de la Mischii (GALERIE FOTO)

Fabio Vicardi supervizează antrenamentele echipei AC Milan de la Mischii (GALERIE FOTO)

Academia de fotbal AC Milan de la Mischii confirmă încă o dată legătura stabilă pe care o are cu prestigiosul club italian. Astfel, în această perioadă, cei 140 de copii care se pregătesc la Mischii se antrenează sub directa îndrumare a lui Fabio Vicardi, care timp de o săptămână se află în Craiova pentru a-i învăţa pe cei mici tehnicile clubului italian. Este pentru prima dată când Fabio Vicardi vizitează Bănia, iar în cadrul unei conferinţe de presă care s-a desfăşurat la showroom-ul E-TWOW de pe Calea București, antrenorul italian a spus că prin prezenţa lui aici vrea să confirme că toate programele și antrenamentele de la Mischii sunt atent supervizate de AC Milan.
„Mi se pare foarte frumos oraşul şi am găsit aici persoane foarte cumsecade, cu o mare dorinţă de a face să crească acest proiect, foarte important pentru România. În acest moment construim ceva. Eu împreună cu antrenorii mei suntem aici pentru a transmite cât mai bine metodologia clubului AC Milan. Acest tip de muncă va ridica nivelul Academiei de la Mischii şi, cu timpul, vom putea să evoluăm, iar pe viitor jucătorii vor putea să meargă în Italia, la AC Milan. Condiţiile în care se pregătesc copiii sunt foarte bune, mă aşteptam să găsesc ceva frumos şi ştiu că Academia se va dezvolta şi mai mult pe viitor“, a spus antrenorul italian Fabio Vicardi, care a adăugat că AC Milan investeşte în propria marcă şi îşi doreşte ca aceasta să nu fie folosită de persoane care nu au dreptul. „Noi ne alegem cu atenţie partenerii şi îi ajutăm să se dezvolte. În România, singurul club acreditat de AC Milan este cel din Craiova“, a afirmat Fabio Vicardi.


Şcoala română de fotbal Milan Academy a fost înfiinţată în luna august a anului 2017, principalul finanțator fiind compania E-TWOW, lider la nivel mondial în fabricarea trotinetei electrice. Academia este una dintre puținele școli de fotbal din țară care antrenează la standarde europene. „Parteneriatul cu firma E-TWOW înseamnă totul pentru noi. Când i-am cunoscut pe Andreea şi Ovidiu Paşoi Sîrbu, managerii E-TWOW, şi le-am prezentat proiectul, au fost de acord să îl susţină. Având în vedere costurile la care s-a ridicat, fără ajutorul lor nu am fi reuşit“, a spus Jan Viorel Nicola, antrenorul Academiei de fotbal AC Milan de la Mischii.
În prezent, aproximativ 140 de copii din întreaga Oltenie se antrenează aici şi se pregătesc de performanţă. „După un an şi jumătate, Academia de fotbal AC Milan este foarte bine pusă la punct. Am plecat la drum cu 12 – 13 copii, iar acum avem aproximativ 140. Avem patru echipe înscrise în campionat, iar din septembrie ne vom afilia şi la Federaţia Română cu juniorii republicani şi vom avea şase echipe în campionat. Obiectivele noastre sunt pe termen lung, iar peste doi ani, dacă totul decurge normal, ne vom înscrie în Campionatul Judeţean cu o echipă de Liga a IV-a, cu obiectiv an de an promovarea pentru că aceşti copii la 18-19 ani vor termina junioratul, iar cei care au valoare trebuie să aibă unde să joace“, a spus Viorel Nicola.


Pentru a aduce valorile clubului italian și mai aproape de academie, copiii de la Milan Academy Craiova au fost de două ori în vizită pe stadionul „San Siro“ din Milano şi au intrat în contact direct cu echipa rossonerilor. Au fost așteptați de jucători și au avut ocazia chiar și să intre pe teren la meci, de mână cu jucătorii lor preferați.
Întrucât clubul italian se bucură de un număr mare de suporteri în România, E-TWOW a deschis primul fan store AC Milan din ţară. Magazinul care se găsește în incinta showroom-ului E-TWOW de pe Calea București nr. 21, bl.15 A parter dispune de o gamă variată de echipamente de joc și de antrenament, autentice AC Milan. „Magazinul de Craiova este deschis pentru toţi cei care iubesc AC Milan, iar în România sunt foarte mulţi fani ai clubului“, a spus Jan Viorel Nicola.
Următoarea vizită a unui antrenor italian în Craiova, respectiv Mauro Bertoni, va avea loc pe 25 mai.
Înscrierile la Şcoala de fotbal Milan Academy se pot face la showroom-ul E-TWOW de pe Calea București sau pe site-ul milanacademy.ro/inscrieri.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS