Acasă Bani & Afaceri Publireportaj Scrisoare către craioveni

Scrisoare către craioveni

-

50.000 de voturi pot aduce schimbarea în Craiova. Pot elibera Craiova de sub dominația PSD, care a făcut ca orașul nostru să piardă competiția cu orașe vecine, precum Piteștiul.

Suntem pe locul 17 ca atractivitate pentru investitori, în Craiova nu s-au mai deschis afaceri noi, craiovenii, în special cei tineri, își caută locuri de muncă în alte orașe sau în alte țări. Nu doar că orașul nostru e mai sărac, dar pierdem oameni.
Motivul pentru care Craiova a rămas în urmă, nu mai e ce era acum 27 de ani, este administrația incompetentă și coruptă care a sufocat orașul, în loc să-l dezvolte. Viitorul Craiovei este în mâinile voastre, eu sunt un agent al schimbării printre zecile de mii de oameni care pot contribui, prin votul lor și prin implicarea lor, la schimbarea Craiovei în bine.
Am soluții pentru acest oraș, soluții inteligente care pot face din Craiova un oraș inteligent care să concureze cu altele, nu doar din România, ci și din țările Europei. Înainte de toate să folosim resursele umane și materiale pe care le avem, iar Craiova este un oraș cu resurse incredibile, care stau în adormire.
Mulți dintre voi au idei extraordinare care, dacă ar fi puse în practică, ar aduce prosperitate familiei dumneavoastră și comunității noastre. Ne uităm la copiii noștri și ne mirăm cât de inteligenți sunt, după care începem să ne îngrijorăm pentru viitorul lor. Ce vor face ei fără pile? Unde își vor găsi un loc de muncă? Vor pleca și ne vor lăsa singuri?
Craiova este distrusă de nepotism și clientelism, de interesele vechilor partide și politicieni care nu vor decât să ia pentru buzunarele lor puținii bani pe care-i avem. Copilul dumneavostră este mai inteligent și mai bine pregătit decât soțul, fiica, verișoara sau cumnatul Olguței Vasilescu sau ai lui Manda sau Tănăsescu.
Avem nevoie de o administrație cinstită și credibilă care să pună la treabă inteligența noastră și să schimbe Craiova. Am văzut ce aduce PSD: sărăcie pentru noi, lux pentru ei.
Știu că gândiți că puterea e la ei, că noi suntem neputincioși și nu putem să schimbăm nimic. Și suntem revoltați în sinea noastră, după care ne resemnăm cu soarta. Dar asta vor ei să credem ca să-și păstreze privilegiile și să facă averi pe banii noștri.
Puterea e la voi! Voi puteți să-i schimbați prin vot și să piardă tot. Putem să ne recâștigăm orașul, să luăm Craiova înapoi de la PSD. Orașul este al nostru, nu al lor. Dacă ieșiți la vot și le dați o lecție, putem să schimbăm Craiova și să folosim resursele orașului în așa fel încât să fim mai bogați decât suntem acum și mai fericiți împreună cu familiile noastre. Acum Craiova este un sat mai mare, cu cartiere ale căror drumuri sunt de pâmânt, fără utilități și fără nicio posibilitate de petrecere în comun a timpului liber. 20.000 de craioveni au ieșit în stradă să protesteze împotriva nedreptății, împotriva privilegiilor politicenilor care vroiau să fure și să scape de consecințe.
La vot putem să fim 50.000. Eliberăm Craiova de PSD și facem din oraș ceea ce a fost cândva.
O Craiovă mândră, inteligentă și bogată!

ȘTIRI VIDEO GdS

Cod galben de ceaţă densă în şapte judeţe

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri dimineaţa, atenţionări nowcasting Cod galben de ceaţă densă în şapte judeţe din...