8.6 C
Craiova
luni, 8 martie, 2021
Știri de ultima oră Bani & Afaceri 31.000 de cereri de eșalonarea la plată în formă simplificată, depuse la ANAF

31.000 de cereri de eșalonarea la plată în formă simplificată, depuse la ANAF

ANAF desfășoară o amplă campanie de informare a contribuabililor cu privire la măsurile fiscale a căror aplicabilitate a fost prelungită prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 226/2020. În acest sens, ANAF trimite scrisori către contribuabilii care înregistrează obligații fiscale restante, pentru a le fi prezentate facilitățile fiscale, precum și condițiile de îndeplinit pentru accesarea acestora.

Până acum, cea mai accesată facilitate fiscală a fost eșalonarea la plată în formă simplificată, contribuabilii depunând peste 31.000 de cereri. Pentru acordarea eșalonării la plată în formă simplificată și a anulării obligațiilor de plată accesorii, cererile pot fi depuse până la data de 31 martie 2021, inclusiv.

Înființarea măsurilor de executare silită, inclusiv cea prin poprire bancară, se efectuează după realizarea operațiunilor de distribuire a sumelor încasate și de stingere a obligațiilor fiscale.

Astfel, în această perioadă, respectiv de la data încetării măsurilor fiscale (28 decembrie 2020) până în prezent, organele fiscale au efectuat în evidențele fiscale operațiunile anterior menționate.

91,1% din obligațiile fiscale declarate în perioada martie – noiembrie 2020 s-au încasat

În ceea ce privește reluarea măsurilor de executare silită prin poprire bancară, pentru adresele de înființare comunicate de către organele fiscale înainte de intrarea în vigoare a prevederilor art. VII alin.(3) teza a doua din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 29/2020 privind unele măsuri economice și fiscal-bugetare, cu modificările ulterioare, precizăm că acestea au fost continuate de către instituțiile de credit, prin efectul legii, nefiind necesară transmiterea unor adrese din partea organelor fiscale.

În această perioadă dificilă, obligațiile fiscale declarate în perioada martie – noiembrie 2020 s-au încasat în procent de 91,1%!

Pentru detalii referitoare la facilitățile fiscale, contribuabilii pot consulta materialele informative publicate pe site-ul instituțional la acest link: Facilitati fiscale

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Doar Barca a profitat în etapa 26. Atletico şi...

Etapa a 26-a din LaLiga s-a dovedit benefică doar...

ȘTIRI GdS

Către ce destinații se poate zbura de pe Aeroportul...

La ora actuală, sunt operaționale doar două zboruri, de pe Aeroportul Craiova. Reprezentanții instituției au declarat pentru GdS că, în conformitate cu calendarul de zbor transmis de operatorii aerieni către Aeroport, la sfârșitul lunii martie s-ar relua zborurile către 5 destinații. Totul depinde, însă, de evoluția pandemiei.

Bitcoin depăşește din nou pragul de 50.000 de dolari

Criptomoneda bitcoin a urcat duminică cu 4,18%, la 50.947,94 dolari, adăugând 2.043,31 dolari la închiderea sa anterioară. Asta în pofida avertismentele analiştilor potrivit cărora este "un spectacol economic secundar" şi oferă o protecţie redusă împotriva unei scăderi a preţului acţiunilor.

De ce este ruleta jocul perfect pentru gamblerii începători?

Alegerea jocurilor dintr-un cazino, fie el online sau offline, se face, de regulă, în funcție de preferințele personale. Cu toate acestea, dacă ești începător,...

Derulare proiect „DEZVOLTAREA DURABILA A FIRMEI SC AGROMAR ANDREAS...

SC AGROMAR ANDREAS PETRY SRL, cu sediul în Oraș Piatra-Olt, Sat Criva de Sus, Șoseaua Argeșanu, Nr. 18, camera nr. 1, nr. 18, județul...

Fără bucătărit de 8 martie. Mai bine comandaţi o...

De 8 martie, bucuraţi-vă de timp împreună şi lăsaţi bucătăritul pentru altă zi. Pizza de Fitze vă face o ofertă care nu poate da...

Cel mai mare furnizor de energie electrică vine în...

Electrica Furnizare, compania de furnizare a energiei electrice, gaze naturale și servicii din cadrul Grupului Electrica, anunță deschiderea unui punct de lucru în Craiova,...