10.6 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriFinanteMedia salariului net a ajus la 3298 lei, cu 119 lei mai mult decât în mai

Media salariului net a ajus la 3298 lei, cu 119 lei mai mult decât în mai

Media salariului net din luna iunie a fost, potrivit datelor transmise marți de Institutul Național de Statistică, de 3.298 lei, în creştere faţă de luna precedentă cu 119 lei (+3,7%). Ca de obicei, salariile cele mai ridicate au fost în IT&C, topul fiind continuat de activitățile de editare și de cele legate de produsele de cocserie și din prelucrarea țițeiului (aici intră transformarea petrolului brut si a cărbunelui în produse finite, procesul dominant fiind rafinarea petrolului), potrivit hotnews.

Cele mai mici salarii nete au fost în producția de mobilier, de textile și în sectorul HoReCa.

În sectorul bugetar au crescut salariile din administraţia publică (+2,9%), în principal ca urmare a acordării biletelor de valoare (tichete de vacanţă) și au scăzut uşor faţă de luna precedentă în învăţământ, în sănătate şi asistenţă socială (-1,1% pentru fiecare activitate în parte).

Cât privește locul al doilea din clasament- Activitățile de editare – acestea includ editarea cartilor, brosurilor, pliantelor, dictionarelor, enciclopediilor, atlaselor, hartilor, etc.; editarea ziarelor, revistelor si periodicelor, precum si editarea produselor software. Editarea include achizitia drepturilor de reproducere asupra continutului (produse informationale) si punerea la dispozitia publicului prin distributia acestui continut în diferite forme. Toate formele posibile de publicare (în forma tiparita, electronica sau audio, Internet, ca produse multimedia, cum ar fi CD-ROM-urile etc.), exceptie facând editarea filmelor cinematografice, sunt incluse în aceasta diviziune.


Iunie 2020 comparativ cu Mai 2020

În luna iunie 2020, în activităţile din sectorul economic , nivelul câştigului salarial mediu net a crescut faţă de luna precedentă ca urmare a reluării activităţii anumitor agenţi economici după introducerea măsurilor de relaxare, a realizărilor de producţie ori încasărilor mai mari (în funcţie de contracte/proiecte).

Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net la nivel de secţiuni/diviziuni CAEN Rev.2 s-au înregistrat după cum urmează:

  • cu 27,2% în hoteluri şi restaurante, ca efect al reluării activităţii după introducerea măsurilor de relaxare;
  • între 12,5% şi 18,0% în fabricarea de mobilă, activităţi de editare, fabricarea produselor din cauciuc şi mase plastice, activităţi de spectacole, culturale şi recreative, alte activităţi industriale n.c.a., fabricarea de maşini, utilaje şi echipamente n.c.a, tăbăcirea şi finisarea pieilor (inclusiv fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie, harnaşamentelor şi încălţămintei; prepararea şi vopsirea blănurilor), fabricarea produselor textile;
  • între 7,0% şi 9,5% în fabricarea băuturilor, tipărirea şi reproducerea pe suporturi a înregistrărilor, fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor, colectarea şi epurarea apelor uzate, fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, fabricarea altor produse din minerale nemetalice, transporturi pe apă, telecomunicaţii;
  • între 5,0% şi 7,0% în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte, industria alimentară, fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, fabricarea substanţelor şi a produselor chimice, industria construcţiilor metalice şi a produselor din metal (exclusiv maşini, utilaje şi instalaţii), activităţi de producţie cinematografică, video şi de programe de televiziune, înregistrǎri audio şi activităţi de editare muzicalǎ (inclusiv activităţi de difuzare şi transmitere de programe), prelucrarea lemnului, fabricarea produselor din lemn şi plută (cu excepţia mobilei, inclusiv fabricarea articolelor din paie şi din alte materiale vegetale împletite), silvicultură şi exploatare forestieră (inclusiv pescuit şi acvacultură), comerţ cu ridicata şi cu amănuntul (inclusiv repararea autovehiculelor şi motocicletelor).

Scăderile câştigului salarial mediu net faţă de luna mai 2020 au fost determinate de acordarea în luna precedentă de prime ocazionale, drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi alte fonduri (inclusiv bilete de valoare).

De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net au fost cauzate de întreruperi/încetări ale activităţii, de continuarea şomajului tehnic de către anumiţi agenţi economici, de nerealizările de producţie ori încasările mai mici (în funcţie de contracte/proiecte) sau de remunerarea parţială a salariaţilor din unele activităţi economice.

Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net la nivel de secţiuni/diviziuni CAEN Rev.2 s-au înregistrat după cum urmează:

  • cu 11,3% în activităţi de servicii anexe extracţiei, ca urmare a acordării de prime ocazionale şi sume din profitul net în lunile precedente;
  • între 1,5% şi 5,0% în fabricarea produselor din tutun, activităţi de poştă şi de curier, activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice), extracţia minereurilor metalifere.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS