Acasă Bani & Afaceri Continuă emisiunile de titluri de stat pentru populație

Continuă emisiunile de titluri de stat pentru populație

-

Românii pot subscrie începând de azi pentru noi emisiuni de titluri de stat destinate exclusiv populației în cadrul Programului Tezaur.

Scadenţa la titluri este de 1, 2, și 3 ani şi dobânzi anuale sunt de 3,5%, 4%, respectiv 4,5%. Veniturile aferente sunt neimpozabile.
„Programul Tezaur este un program de succes și o dovadă clară care certifică acest lucru sunt cei peste 50.000 de români care au investit mai mult de 2,6 miliarde de lei de la începutul anului până în prezent. Prin emisiunile de titluri de stat destinate exclusiv persoanelor fizice, Ministerul Finanțelor Publice oferă o alternative sigură de economisire cu dobânzi și maturități atractive pe care românii o pot accesa și pe viitor”, precizează Eugen Teodorovici, ministrul Finanțelor Publice.

Cine poate cumpăra titluri de stat


Titlurile de stat pot fi cumpărate:

  • în perioada 7 – 31 octombrie 2019 de la unitățile operative ale Trezoreriei Statului,
  • în perioada 7 – 30 octombrie 2019 prin rețeaua de oficii poștale ale Companiei Naționale Poșta Română, din mediul urban,
  • în perioada 7-29 octombrie 2019 din mediul rural.

Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. A fost eliminată plafonarea sumelor care pot fi investite de persoanele fizice în cadrul acestor emisiuni.

Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate prin depunerea unei cereri doar în perioada de subscriere.

Titlurile de stat sunt în forma dematerializată şi au valoare nominală de 1 leu. Dobânda este plătită la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile și se pot răscumpăra în avans. În cazul decesului, dreptul de proprietate asupra titlurilor de stat se transferă moștenitorilor, care prezintă documentele legale care le atestă calitatea.

De unde se cumpără

Emiterea titlurilor de stat pentru populație va continua pe tot parcursul anului 2019. În fiecare lună perioada de subscriere va fi de trei săptămâni iar maturitățile vor fi stabilite în funcție interesul manifestat de investitori.
Prospectul de emisiune, și orice eventuale modificări ale acestuia, se publică pe: http://www.mfinante.ro, www.datoriepublica.mfinante.gov.ro, https://www.comunicatii.gov.ro, https://www.posta-romana.ro

ȘTIRI VIDEO GdS

Emil Săndoi, la Repriza de Sud

Fostul mare fundaş al Ştiinţei şi antrenor al Universităţii Craiova, Emil Săndoi, va fi prezent în această seară în studioul Radio Sud...

SCM Craiova îşi joacă şansele în Cupa EHF

Echipa feminină de handbal SCM Craiova va disputa, în acest weekend, duelurile cu formaţia norvegiană Tertnes, din turul doi preliminar al Cupei...