Camera Deputaților a votat, miercuri, un proiect de lege inițiat de parlamentari UDMR prin care apicultorii vor primi câte 15 euro pentru fiecare familie de albine înregistrată, informează Mediafax.
Sprijinul pentru apicultori, acordat până în anul 2028, prevede ca pentru fiecare familie de albine înregistrată să se acorde un sprijin echivalent cu 15 euro anual.
Ajutorul de stat va fi acordat pe o perioadă de trei ani, o singură dată pe an.
Proiectul de lege al UDMR a fost votat miercuri de plenul Camerei Deputaților, în calitate de for decizional, schema de ajutor de stat fiind elaborată de deputații UDMR Könczei Csaba, Kolcsár Károly, Magyar Loránd-Bálint și de senatorul Novák Levente.
Ajutorul de stat poate fi solicitat de persoane fizice care dețin atestat de producător, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, societăți agricole, cooperative agricole, grupuri de producători și persoane juridice. Pentru a fi eligibili, beneficiarii trebuie să dețină familii de albine înscrise în baza naţională de date apicolă și să dețină autorizațiile sanitar-veterinare necesare.
Probleme mari pentru crescătorii de albine din România
„În ultimii ani, apicultorii din România s-au confruntat cu dificultăți majore: schimbările climatice, seceta prelungită, condițiile meteorologice nefavorabile și creșterea accelerată a costurilor de întreținere au provocat pierderi importante. Prezenta inițiativă legislativă nu înseamnă doar un sprijin acordat pentru apicultori, ci și protejarea viitorului agriculturii, susținerea procesului de polenizare și consolidarea economiei rurale. Proiectul de lege adoptat astăzi reprezintă un ajutor real pentru cei care muncesc zi de zi pentru menținerea acestui sector strategic”, a declarat Könczei Csaba, vicepreședintele Comisiei pentru agricultură, deputat de Covasna.
Citește și: Dolj: Un adolescent s-a înecat în Dunăre, la Cetate

