11.7 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriDoljenii au achiziționat mai multe mașini electrice și hibrid, în pandemie

Doljenii au achiziționat mai multe mașini electrice și hibrid, în pandemie

Deși sunt mai scumpe decât vehiculele clasice, iar stațiile de încărcare se numără pe degetele de la o mână, doljenii au achiziționat de aproape șase ori mai multe mașini electrice decât anul trecut. O creștere mare ca număr de mașini s-a înregistrat la vehiculele hibrid. Iată cifrele.

Cu toate că anul acesta a fost atipic, inclusiv din punct de vedere al consumului, unii consumatori și-au schimbat gusturile, în pandemie. Iubitorii de autovehicule și-au îndreptat atenția și resursele financiare către mașini hibrid și electrice.


Potrivit datelor furnizate, la solicitarea GdS, de către Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV), anul acesta au fost înmatriculate mai multe mașini electrice și hibrid.

Numărul de mașini electrice a crescut de aproape 6 ori

Silențioase și prietenoase cu mediul, mașinile electrice își fac loc în parcările din Craiova. Și acest lucru se întâmplă în ciuda prețurilor mai puțin atractive față de vehiculele clasice sau de cele hibrid.
Astfel, până la data de 30 septembrie, anul trecut, în Dolj fuseseră înmatriculate doar 3 vehicule electrice. Vehicule hibrid au fost mai multe înmatriculate. Potrivit DRPCIV, până la 30 septembrie 2019 fuseseră înmatriculate 101 mașini benzină-electric (hibrid) și încă două vehicule motorină-electric.


În 2020, doljenii au fost mai îndrăzneți și au achiziționat mai multe vehicule electrice. Potrivit aceleiași surse citate, pe primele nouă luni ale anului 2020, numărul de mașini electrice înmatriculate în Dolj a crescut la 17.
Cu toate că în Craiova nu sunt foarte multe posibilități de încărcare a mașinilor electrice, numărul acestora a crescut. Se observă că în opandemie au fost achiziționate și înmatriculate de aproape 6 ori mai multe mașini electrice decât în aceeași perioada a anului trecut.

A crescut numărul mașinilor hibrid, cumpărate în pandemie

În cazul mașinilor hibrid, acestea pot fi de mai multe feluri: mild-hybrid, plug-in hybrid etc. Una dintre mașinile mild-hybrid este chiar cea produsă de Ford, la Craiova, Puma. Comparativ cu aceeași perioada a anului trecut, în 2020 a crescut semnificativ numărul vehiculelor hibrid înmatriculate în Dolj.

DRPCIV informează că în perioada enunțată, în Dolj au fost înmatriculate 258 de vehicule hibrid pe benzină și 21 de mașini electric-motorină. Se constată că față de aceeași perioada a anului 2019, în anul pandemic 2020 au fost achiziționate mai mult cu 157 de mașini electric-benzină.

Unde își încarcă craiovenii mașinile electrice?

Dacă în cazul mașinilor hibrid nu este o necesitate să existe stații de încărcare, în cazul mașinilor electrice, situația este inversă. Creșterea numărului de mașini electrice în anul 2020 arată o necesitate a existenței stațiilor de încărcare. De regulă, astfel de stații pot fi găsite în unele benzinării, și nu numai. Pe harta virtuală a stațiilor de încărcare din România, existentă pe site-ul masinaelectrica.ro, se observă că în Craiova și în împrejurimi ar exista, în total, doar cinci stații de încărcare a vehiculelor electrice.


Însă tehnologia a evoluat, iar firmele cu flote de mașini electrice sau pasionații de astfel de vehicule pot să își achiziționeze propriile stații de alimentare a mașinilor electrice.
Alții găsesc alte posibilități. Joi, o mașină era parcată…la încărcat, în curtea Universității din Craiova.


Autonomia unei mașini electrice diferă de la un model la altul. Un avantaj major este faptul că impozitul pentru o mașinile hibride este redus semnificativ, de la o zona a țării la alta. Depinde de Consiliul Local al fiecărei localități ce impozit hotărăște. Iar mașinile electrice sunt scutite de impozit.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS