12.6 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriDrama unei femei. Banca o execută silit și la 10 ani de când a contractat un credit

Drama unei femei. Banca o execută silit și la 10 ani de când a contractat un credit

Pentru un împrumut de 6.901 lei contractat de la o banca, o craioveancă a plătit prin executare silită suma de 9.400 lei. La doi ani după ce s-a încheiat respectivă executare, femeia s-a mai trezit cu o executare pentru același credit, pentru încă 6.245 de lei. Cum a fost posibil că după ce achita prin poprire sumele datorate inițial, debitoarea a mai datorat băncii încă o suma, aproape la fel de mare că împrumutul inițial?

O persoană care lucrează la Salubritate Craiova SRL a ajuns să mai achite la banca de la care s-a împrumutat în urmă cu 10 ani o suma aproape egală cu creditul propriu-zis, după ce femeii i s-au reținut prin poprire pe salariu sume mai mari cu 2.514 lei decât creditul contractat. Cum s-a întâmplat să devină datoare la banca la doi ani după ce a fost executată silit, respectiv să fie încă executată silit la 10 ani de la contractatrea acelui credit de 6.901 lei veți află în continuare.

I s-a înființat poprire pe salariu

În anul 2010, Daniela Mirela Dan din Bratovoiesti a contractat un credit în valoare de 6.901 lei de la Raiffeisen Bank. Creditul a fost acordat pe 6 ani, în baza contractului de împrumut RBRO1163470. Era scadent în 13.05.2016. În anul 2011, femeia nu a mai putut să își achite ratele. Problemele s-au ținut lanț. Între timp, i-a luat foc casă, iar la un an i s-a îmbolnăvit un copil. Familia Dan a acumulat foarte multe datorii, catre mai mulți creditori. 

Revenim la creditul contractat de la banca în anul 2010. În 15.11.2011 a  fost înregistrată cererea de executare silită pe numele femeii, la Biroul Executorului Judecătoresc Lapadat Nicolae. La dată de 14.12.2011 s-a obținut încuviințarea executării silite a titlului executoriu, pe numele debitoarei. S-a emis adresa de înființare a popririi pe veniturile salariale pe care le obținea femeia de la Salubritate Craiova SRL. Creanța totală, la vremea respectivă, calculată de banca era de 8.093,49 de lei. La această sumă urmau să se adauge comisioanele și dobânzile calculate în continuare “până la stingerea integrală a debitului, conform datelor cuprinse în contractul de credit mai sus amintit (articolul 3 din contract)”, se arată în adresa transmisă de executorul judecătoresc debitoarei. 

Debitoarea a achitat, prin poprire, suma de 9.415 lei

În total, i s-au reținut prin poprire 9.415 lei. La vremea respectivă, titlul de creanță reprezenta: 6.637,58 lei sold credit restant la dată de 08.11.2011, suma de 1.035,31 lei dobânda restanță la dată de 08.11.2011. Iar suma de 389,55 lei, reprezentând comisioane restante la data 08.11.2011 și 1.321,60 lei, cheltuieli de executare.

Cum au fost repartizați banii reținuți debitoarei prin poprire a explicat tot executorul, în acea adresă transmisă femeii: “În baza acestei adrese de poprire, angajatorul a consemnat în perioada martie 2012-octombrie 2016, suma totală de 9.415 lei, suma ce a fost virată astfel: 8.415 lei către Raiffeisen Bank, reprezentând creanță pe baza contractului de împrumut și 1.000 de lei către BEJ Lăpădat Nicolae – cheltuieli de executare”. 

Nu se precizează data la care executorul a virat banii către banca creditoare. Din descrierile făcute de executor, din credit s-a stins cu suma de 6.637,58 lei. Datele reies din informațiile transmise către Daniela Mirela Dan.

Doi ani mai târziu, persoana s-a trezit cu o nouă poprire. Pentru același credit

La ce doi ani a crezut că a scăpat de creditul de la Raiffeisen, după finalizarea executării silite, femeia s-a trezit cu o nouă executare. Pentru același credit. Și cu o suma aproape cât valoarea creditului pe care îl contractase inițial și pe care îl achitase prin poprire până în 2016. Nouă adresa de înființare a popririi a fost emisă pe suma de 6.023 de lei. Au mai apărut alte comisioane și alte explicațîi ale executării. Executorul citat a informat debitoarea că în 2018 ar mai fi fost de executată silit încă o suma de 574 de lei ce ar fi reprezentat “comisioane restante la 08.11.2011”. Mai mult decât aceste comisioane care au apărut în 2018, la cea de-a două executare silită, debitoarea a aflat cu stupoare că din sumele plătite de ea la prima poprire nu se stinsese creditul, așa cum a fost inițial informată. Ci, invocând art. 4.5 din contractul de împrumut, executorul a notat: “din sumele plătite, s-au stins, în următoarea succesiune: comisioane, dobânda majorată, dobânda curentă și apoi credit”.

Cum a fost posibil că la prima poprire să i se stingă creditul, iar la a două poprire femeii să i se comunice că nu i s-a stins creditul, cu prioritate? Ci i s-au stins comisioanele, dobânda majorată, etc.

Datora o dobânda majorată, conform contractului

Cum a ajuns femeia din Dolj să fie datoare, “la infinit” către banca și să fie executată silit în continuu și la 10 ani de când a contractat creditul. 

În explicațiile date de executorul judecătoresc debitoarei reies termeni noi, cum ar fi termenul de “dobânda majorată”. Ce este această? Putem observă mai jos că dobânda majorată, aplicată într-un contract de credit poate atinge procente foarte mari. În cazul restanțierilor, dobânda restanță se acumulează zilnic. Conform contractului de credit încheiat cu banca, la art. 3.4 se prevede: “Pentru sumele datorate și neplătite la scadență, denumite generic “sume restante”, imprumutatul datorează o dobânda majorată ce se acumulează zilnic până în ziua în care se acoperă suma restanță (exclusiv acea zi), prin aplicarea ratei dobânzii majorate la valoarea sumei restante. Rată dobânzii majorată: conform deciziei interne a băncii, fără a putea depăși valoarea rezultată din cumularea ratei anuale a dobânzii în vigoare +15 puncte procentuale”.

Dosarul debitoarei a ajuns la KRUK

Cea de-a două poprire pe veniturile femeii a intervenit că urmare a solicitării unei firme de recuperare de creanțe, KRUK România SRL, care a executat-o silit pe debitoare pentru același credit contractat de femeie de la Raiffeisen Bank. În baza unui contract de cesiune de creanțe din 23.05.2017, banca a cesionat creanță către InvestCapital LTD. Noul creditor a autorizat societatea KRUK România SRL, singurul autorizat să recupereze creanță, în locul executorului judecătoresc. 

La solicitarea debitoareii Daniela Mirela Dan, Raiffeisen Bank i-a comunicat femeii pe 04.11.2019, că valoarea creanței cesionate către firma de recuperare de creanțe este de 6.287, 29 lei. Banca nu i-a comunicat ce reprezintă acea suma. Și nici de ce s-a făcut nouă executare silită așa de târziu. 

Debitoare, la infinit?

Disperată și cu mai multe popriri pe salariu (Dan mai încasează doar 670 de lei din salariu, iar încă atâta ajung la creditori diverși), debitoarea nu înțelege de ce mai este executată silit pentru un împrumut pe care l-a contractat în urmă cu 10 ani. 

Femeia s-a adresat GdS: “Eu am plătit o dată acel credit. Mi s-a oprit prin poprire din salariu exact suma pe care a stabilit-o banca. Mi s-a oprit din salariu până în 2016. Credeam că s-a încheiat totul. Dar după doi ani de la prima poprire m-aum trezit că mi s-au oprit iar bani. Am vrut să îi dau în judecată, dar nu am avut bani să plătim taxa de timbru de 500 de lei”.

Întrebări fără răspuns

Există neconcordate în modul în care creditorul a acționat în cazul debitoarei Daniela Mirela Dan. Inițial, banca a solicitat recuperrea unei sume prin prima poprire. Apoi, a făcut o cesiune de creanță către firme de recuperare a debitelor, deși debitoarea fusese deja executată silit pentru sumele indicate de banca, la acea vreme. Este curios cum pe parcursul primei executari silite, femeii nu i s-a reținut o suma semnificativă din creditul efectiv. Ci i s-au stins dobânzi și comisioane mai întâi. Creditul principal apare în cea de-a două executare silită. 

Cea mai mare neconcordanță în dosarul de executare este aceea că cea de-a doua poprire a fost cerută și executată la un interval de doi ani de la finalizarea primei popriri. 

GdS a contactat un avocat specializat pe procese cu băncile. Acesta a precizat, legat de această speță: “Banca a calculat dobânzi pe perioada executării silite. În acest caz, depinde la ce dată au fost virați banii de către executor către banca și cum s-au stins sumele respective din valoarea creditului. De asemenea, banca este în culpă pentru că a lăsat să treacă doi ani de la ultima executare, până la următoarea, timp în care au curs dobânzi la creditul respectiv. Practic, banca a lăsat să curgă dobânzi în continuare pentru acel împrumut pentru o perioada injustă de timp”.

Având în vedere că debitoarei i se reține o suma infimă din salariu pentru acest dosar, executarea pentru creditul din 2010 va fi de durata. 

GdS s-a adresat executorului și creditoarei

GdS a transmis către BEJ Lapadat Nicolae o solicitare de informații pentru a clarifica situația. Executorul a precizat că, potrivit legii, nu poate da detalii dintr-un dosar de executare.

GdS a adresat o serie de întrebări și către Raiffeisen Bank, pentru a clarifica situația debitoarei, însă până la dată redactării acestui articol, banca nu a răspuns. În momentul în care banca ne va prezența răspunsurile la întrebările adresate de redactorul GdS, le vom prezența cititorilor. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS