11.4 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateSe caută firme IT românești, pentru a fi ajutate să se dezvolte

Se caută firme IT românești, pentru a fi ajutate să se dezvolte

Firme IT românești sunt căutate de un accelerator de afaceri cu sedii la București și Cluj-Napoca. Nu contează dacă sunt la început de drum sau în plină ascensiune. Acestea vor fi ajutate să se dezvolte în cadrul unei rețele europene pentru novație, scrie startupcafe.ro.

În urma unei selecții naționale, acceleratorul de afaceri românesc Techcelerator a fost ales să colaboreze în România cu EIT Digital – principala organizație europeană responsabilă de transformarea digitală a Europei.

În această calitate, Techcelerator spune că „va avea responsabilitatea de a identifica și selecta start-up-uri românești cu potențial de creștere ridicat (scale-ups)”.

Venituri anuale de peste 500.000 de euro

Techcelerator va monitoriza în mod activ companiile locale de tehnologie cu venituri anuale de peste 500.000 de euro. Acestea trebuie să aibă în portofoliu servicii sau produse inovatoare din următoarele zone:

Infrastructura digitală: Securitate cibernetică, big data pentru industriile producătoare, optimizarea rețelelor

Industria digitală: producție cu componente smart, logistică, retail, segmente de clienți/strategii de vânzări î

Wellbeing cu ajutorul soluțiilor digitale pentru recuperare, sănătate ocupațională, deficiențe fizice sau  mintale

Orașe digitale: mobilitate, îmbunătățirea ecosistemelor aferente acestora (city resilience), informații despre zonele urbane, segmente de clienți/strategii de vânzări

Segment financiar digital: securitate cibernetică, big data pentru acest sector, viitorul sectorului bancar cu amănuntul, segmente de clienți.

Companiile digitale pre-selectate de Techcelerator vor fi evaluate în continuare de membrii ARISE Europa, programul EIT Digital conceput pentru a stimula creșterea regională în țările UE.

Autor: Valentina Grădinaru

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS