19.8 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriLegea salarizării bugetarilor, finalizată la 1 octombrie şi trimisă la Parlament

Legea salarizării bugetarilor, finalizată la 1 octombrie şi trimisă la Parlament

(Foto: magazinsalajean.ro)
(Foto: magazinsalajean.ro)

Legea salarizării bugetarilor va fi finalizată până la 1 octombrie, urmând ca apoi să fie aprobată de Guvern şi trimisă Parlamentului până pe 15 octombrie, au precizat astăzi surse din PSD pentru Mediafax.ro. Social-democraţii reuniţi în şedinţa Biroului Permanent Naţional au discutat despre calendarul adoptării legii salarizării bugetarilor şi, potrivit unor surse din partid, legea va fi definitivată la 1 octombrie, urmând să intre în primă lectură la Guvern, aprobată şi trimisă Parlamentului până la 15 octombrie.

La sfârşitul lunii august, liderul PSD Liviu Dragnea declara că Puterea şi Opoziţia aşteaptă de la Ministerul Muncii proiectul legii salarizării pentru a se consulta asupra acestuia, arătând că doreşte ca această lege să fie discutată în Parlament odată cu ordonanţa privind majorarea salariilor demnitarilor.

Finalizarea actului normativ a fost amânată de mai multe ori, primul termen avansat fiind 1 septembrie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS