16.2 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriCălinoiu consideră neoportună vânzarea a 15% din acţiunile CEO

Călinoiu consideră neoportună vânzarea a 15% din acţiunile CEO

Preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Ion Călinoiu (foto), a declarat că nu este oportun să fie scos la vânzare pe Bursă un pachet de 15% din acţiunile Complexului Energetic Oltenia (CEO). Recent, conducerea Fondului Proprietatea, acţionar al CEO, a declarat că unitatea a încheiat anul trecut pe pierdere, în ciuda afirmaţiilor managerului privat al CEO, Laurenţiu Ciurel, care a declarat contrariul. Şeful Consiliului Judeţean Gorj şi unul dintre susţinătorii lui Ciurel în fruntea Complexului a declarat că astfel de declaraţii sunt adevărate lovituri de imagine la adresa producătorului de energie din Oltenia, care se pregăteşte să obţină cât mai mulţi bani în urma vânzării acţiunilor. Dacă se va continua astfel, Ion Călinoiu este de părere că vânzarea acţiunilor nu mai este necesară. „Declarațiile celor de la Fondul Proprietatea nu ar trebui comentate. Nu sunt de acord cu ele, dar CEO a adus multe lucruri bune pentru Gorj, este axul central al economiei din județ, înseamnă mii de locuri de muncă. În ultimul timp, s-au luat măsuri de eficientizare a activității, avem o formă de management nepolitizată, este pe profit. Mă întreb dacă acele măsuri de a scoate la privatizare o serie de activități erau ineficiente. Acum activitatea este în relansare. Pierderile sunt acoperite, sunt pe profit. Nu știu dacă au scăzut acțiunile, nu cred, dar cred cu tărie că se urmărește să se dea o lovitură de imagine CEO. Nu este nevoie de vânzare de acțiuni“, a precizat Ion Călinoiu, cel care l-a adus în urmă cu doi ani pe Laurenţiu Ciurel în PSD Gorj, unde a primit un post de vicepreşedinte.

Statul încă deţine CEO

Când a devenit manager al Complexului Energetic Oltenia, Laurenţiu Ciurel a renunţat la politică. CEO ar fi trebuit de anul trecut să vândă pachetul de 15% din acţiuni, însă procesul respectiv a fost amânat. Documentaţia pentru Bursă trebuie completată cu un audit al rezervelor de cărbune. Capitalul social al Complexului Energetic Oltenia este estimat la 280 de milioane de euro, principalii acționari fiind Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, (77 %) și Fondul Proprietatea (21,5 %). Între actualul manager şi şefii Fondului Proprietatea au fost tot timpul tensiuni. Fondul Proprietatea chiar a contestat în instanţă modul în care a avut loc selecţia managerului privat la Complexul Energetic Oltenia. Laurenţiu Ciurel a câştigat însă procesul respectiv. Compania are aproape 19.000 de salariaţi şi şi-a propus să reducă numărul acestora pentru a deveni mai eficientă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS