17.5 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriImpozitul pe arendă se reţine de firma care lucrează terenul

Impozitul pe arendă se reţine de firma care lucrează terenul

De anul acesta, firmele care lucrează pământurile ţăranilor şi le plătesc arendă acestora sunt obligate să le reţină la sursă oamenilor impozitul aferent de 16%, cât şi contribuţia la Sănătate, de 5,5%

Virgil Ştefan deţine cinci hectare de pământ în comuna doljeană Goicea. Bătrânul ne-a scris la redacţie, întrebând cât va plăti impozitul pe arendă în 2014, cine îi va reţine acel impozit sau dacă poate să plătească acest impozit la primărie. Potrivit noilor modificări ale Codului fiscal, efectuate anul trecut, din 2014, agricultorii nu mai pot opta dacă plătesc ei personal impozitul pe arendă sau dacă li se reţine de către firma care le lucrează pământul.
„De la 1 ianuarie 2014, impozitul pe veniturile din arendă este doar cu reţinere la sursă, de către cel care lucrează terenul proprietarului de drept. Firma care munceşte terenul îi va reţine proprietarului impozitul pe arendă de 16% şi contribuţia la Sănătate (CASS), de 5,5%“, a declarat, pentru GdS, directorul executiv al Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice (DGRFP) Craiova, Mihai Antonescu, care a mai precizat că fermierii care deţin terenul în proprietate nu mai pot plăti ei individual, ca persoane fizice acest impozit pe arendă.
Ca şi cuantum al impozitului pe arendă, acesta diferă de la un judeţ la altul, în funcţie de preţurile produselor agricole aprobate de consiliile judeţene şi transmise Fiscului. Aşadar, în 2013, venitul impozabil din arendă se calcula la un preţ de 0,98 lei pe kilogramul de grâu, dar, în 2014, arenda se va calcula la un preţ de 0,56 lei pe kilogramul de grâu. La această sumă se scad sumele forfetare şi se aplică impozitul de 16%. Deci, cuantumul impozitului diferă de cantitatea de produse agricole stipulată în contractul de arendă, dar şi de preţurile medii ale produselor agricole aplicabile în fiecare judeţ.

Cine plăteşte impozit pe arendă nu mai achită impozitul agricol pe teren

Totuşi, Fiscul face distincţie între proprietarul de teren şi arendaş, tocmai pentru ca o persoană să nu fie impozitată de două ori pentru acelaşi lucru. Directorul executiv al DGRFP Craiova a menţionat că o persoană căreia i se reţine impozit pe arendă nu mai plăteşte impozit agricol pentru pământul respectiv. „În cazul arendării terenului, proprietarul de fapt şi de drept nu mai plăteşte impozit pe venitul agricol, dar cel care deţine terenul în arendă şi este persoană fizică, atunci acesta din urmă plăteşte impozitul agricol“, a mai declarat Mihai Antonescu.

Impozitul pe arendă se plăteşte la Fisc, iar impozitul agricol se poate achita la primării

Cititorul care ne-a scris la redacţie, Virgil Ştefan, ne întreba unde poate achita impozitul pe arendă. Fiscul răspunde că impozitul pe arendă se plăteşte doar la instituţiile ANAF, adică la organele Finanţelor de care aparţine contribuabilul. În schimb, agricultorii care au de achitat impozit agricol la norme de venit pot să meargă la primăria din localitate şi să-l achite. „Impozitul pe veniturile din agricultură se poate achita la primării, pentru că avem un protocol semnat cu administraţiile locale, pentru a încasa acest impozit, ca să nu se mai deplaseze oamenii la Craiova sau în alte oraşe, pentru a achita acest impozit“, a conchis directorul executiv al DGRFP Craiova.
Ramona Olaru

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS