9.8 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriGabriel Vlăduţ este noul preşedinte al Camerei de Comerţ

Gabriel Vlăduţ este noul preşedinte al Camerei de Comerţ

http://www.youtube.com/watch?v=PInMMagvuoI

Gabriel Vlăduţ este noul preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie (CCI) Dolj, ales ieri, în Adunarea Extraordinară a Membrilor Camerei, cu 16 voturi pentru din tot atâtea exprimate. Din păcate, reprezentanţii firmelor au absentat în număr mare. În sală au fost prezenţi doar 16 dintre cei circa 155 de membri ai Camerei. Din cauză că preşedintele a renunţat la funcţie după doi ani de mandat şi nu a expirat mandatul de patru ani cu care a fost învestit prin votul membrilor, noul preşedinte a putut fi ales din rândul membrilor Colegiului de Conducere al Camerei, compus din Constantin Popeci, Ioan Vigaru, Cristian Dobre, Gabriel Vlăduţ şi Victor Popescu. Singura candidatură depusă a fost cea a lui Gabriel Vlăduţ, care a fost susţinut de toţi cei prezenţi la Adunarea Extraordinară desfăşurată ieri. Fostul preşedinte, Cristian Dobre, a rămas în continuare membru în Colegiul de Conducere al Camerei, manifestându-şi intenţia de a-şi susţine colegii din echipa de la CCI Dolj şi de acum înainte. Dobre a mai spus că numărul mic de firme reprezentate în Adunarea Extraordinară de ieri s-ar datora faptului că doar s-a făcut o rocadă la şefia Camerei şi nu au fost probleme ample de dezbătut. La şedinţa de ieri nu a mai fost nevoie de cvorum, deoarece a fost a doua convocare. La prima tentativă, săptămâna trecută, au fost prezenţi doar şase membri ai CCI la adunarea în care era anunţată schimbarea preşedintelui, prin renunţarea acestuia la restul de mandat.

„Sunt abuzuri grave din partea statului!“

Făcând apel către mediul local de afaceri să se unească în patronate, pentru a le fi mai bine reprezentate interesele, fostul preşedinte al CCI Dolj a dat exemple concrete în care statul face abuzuri asupra firmelor.
„Firmele de construcţii sau prestatorii de servicii au obligaţia de a plăti TVA până pe 25 ale lunii următoare celei în care a emis factura, dar aceleaşi firme au de primit TVA de la stat, dar noi nu primim la timp acest TVA de la stat. Este normal să plătim noi la stat din moment ce nu ne-am încasat banii de la stat? Este un grav abuz din partea statului. Aceste lucruri se vor întoarce împotriva statului, pentru că foarte multe firme au intrat în insolvenţă cu concursul statului. Sunt firme blocate din cauza statului, când situaţia se putea rezolva prin compensări(…)“, a spus Cristian Dobre.

Sfaturi pentru CCI: să nu lase „politicul“ să intervină în activitatea Camerei

Alt membru al Colegiului de Conducere al Camerei, Constantin Popeci, a explicat auditoriului că el este la Camera de Comerţ „de la începuturi“, adică de prin anii ‘90, şi a transmis noii conduceri a instituţiei să nu lase mediul politic să se amestece în „bucătăria“ Camerei. „Au fost aici oameni inimoşi, cum ar fi domnul Hotăranu (fost preşedinte al CCI – n.r.), care nu au permis niciodată politicului să se amestece în treburile Camerei. Din nefericire, apoi s-a amestecat politicul şi a început o decădere. Şi nu la domnul Vigaru mă refer“, a precizat Popeci, adăugând şi alte sfaturi pentru noua conducere a Camerei: „Îmi doresc ca peste doi ani să închiriem sala de la Filarmonică pentru şedinţa Camerei, ca să nu mai avem loc aici de atâtea firme membre. Ar fi bine şi să fie folosit Centrul Expoziţional, ca să nu ne mai înghesuim la Teatru, când mergem să vedem o piesă, de atâtea târguri care se organizează acolo“.

„Camera a rămas în afara interesului mediului de afaceri“

Reprezentantul unei firme membre a Camerei, Constantin Mândruleanu, a sesizat că firmele doljene s-au îndepărtat de Cameră, iar instituţia ar trebui să le reprezinte interesele acelor companii care sunt controlate şi amendate de Fisc. „Această adunare nu este o sărbătoare, ci e o dramă! Noi, firmele, ne confruntăm cu diverse probleme. Şi numărul de participanţi de la această adunare spune totul. Camera a rămas undeva în afara interesului mediului privat. Noi trebuie să aflăm de ce nu vin firmele către Cameră. Pe noi cine ne apără în faţa controalelor ANAF, de exemplu, instituţie cunoscută pentru mentalitate şi înapoiere. Noul preşedinte al Camerei trebuie să creeze un sistem pentru protejarea firmelor şi în acest sens“, a spus Constantin Mândruleanu.
Noul preşedinte, Gabriel Vlăduţ, a spus că în ultima perioadă numărul membrilor Camerei de Comerţ şi Industrie Dolj a crescut şi interesul mediului local de afaceri pentru Cameră s-a manifestat la Topul Firmelor, când 95% dintre cei care au avut distincţii au mers la evenimentul organizat de CCI Dolj ca să şi le ridice. Vlăduţ l-a lăudat pe predecesorul său pentru că „a stabilizat Camera din punct de vedere financiar“ şi pentru că „din numărul mare de procese intentate Camerei au mai rămas pe rol doar două-trei“.
El explicat că de acum încolo CCI Dolj trece la o etapă nouă, în care se va ţine cont de mai multe servicii oferite firmelor, printre care şi cel de asistenţă juridică. Vlăduţ a spus că analizează situaţia şi, dacă va fi posibil, din punct de vedere legal, atunci se va oferi un astfel de serviciu firmelor membre ale Camerei, care să poată să aleagă din o listă cu mai multe case de avocatură sau avocaţi la care să apeleze membrii CCI.
„Atragerea de noi membri ai Camerei este un scop firesc şi acest scop a existat şi până acum. Membrii Camerei trebuie să ne spună ce servicii doresc de la noi“, a spus Gabriel Vlăduţ.
Ramona Olaru

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS