19.8 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriTurcii vor să cucerească piaţa

Turcii vor să cucerească piaţa

În august 2012, primarul Lia Olguţa Vasilescu a prezentat presei autobuzul turcesc marca Otokar, comercializat în România de firma MHS Truck & Bus SRL. „Cam aşa ar trebui să arate transportul în comun din Craiova. În acest sens, intenţionăm să achiziţionăm 50 de autobuze noi, pentru că în condiţiile actuale nu se mai poate circula. Nu este neapărat vorba despre acest tip de autobuz, ci de ceva asemănător, care să ofere călătorilor toate condiţiile pentru un transport civilizat“, a declarat, la vremea respectivă, primarul Olguţa Vasilescu („Olguţa promite 50 de autobuze noi“ – GdS, 9 august 2012). Otokar încearcă să pătrundă pe piaţa românească din 2012, când a încheiat un parteneriat cu MHS Truck & Bus SRL, societate patronată de Michael Horst Schmidt, un braşovean emigrat în Germania şi reîntors în ţară după 1990. Printre partenerii săi de afaceri se numără Daniel Dăianu, Attila Verestoy şi Şerban Patriciu (fratele lui Dinu Patriciu). Una dintre afacerile de bază ale lui Michael Schmidt este Automobile Bavaria – dealerul BMW în România. Firma MHS este şi distribuitorul general al producătorului german de autobuze MAN. Otokar a vândut în România 20 de autobuze în 2012, notează ziuacargo.ro, citându-l pe directorul de vânzări al Otokar, Hakan Bubik. „Companiile din România se focalizează mai mult pe autobuzele de 12 m. Vom încerca să le îndreptăm atenţia către dimensiuni mai mici, iar aceasta este tendinţa peste tot în Europa. Dacă vor continua să utilizeze în exclusivitate autobuze de 12 m, vor continua să piardă bani“, spunea directorul, citat de aceeaşi sursă. Modelul prezentat la Craiova este Kent C – un autobuz de 12 m, low-floor (podea joasă), cu o capacitate a motorului de 7.150 cmc şi un rezervor de 300 l. Preţul unui astfel de model poate ajunge la 170.000 de euro, fiind influenţat de dotările cerute de client.
Autobuzul Otokar este produs de Otomotiv ve Savunma Sanayi A.Ş. (Otokar), companie cu sediul la Sakarya (Turcia). Societatea este parte a Koc Holding – cea mai mare corporaţie din Turcia, un conglomerat care include peste 100 de companii, printre care şi Arcelik A.Ş., al treilea mare producător de electrocasnice din Europa, proprietar al brandurilor Beko, Grundig şi Arctic (producătorul de frigidere de la Găeşti – România). CEO al corporaţiei este Mustafa Vehbi Koc, membru în Consiliul Director al Grupului Bilderberg. Bunicul lui Mustafa, Vehbi Koc, a fost primul reprezentant în Turcia al Ford Motor Company şi Standard Oil, colaborând de-a lungul timpului cu General Electric, Siemens şi FIAT. Despre Bilderberg se spune că este grupul politico-economic care conduce lumea. Potrivit publicaţiei britanice The Telegraph, la reuniunea din 2013 (care a avut loc în perioada 6-9 iunie la Grove Hotel din Hertfordshire – Marea Britanie) au participat 140 de delegaţi din 21 de ţări. Printre aceştia se afla şi Mustafa Vehbi Koc, din grupul exclusivist mai făcând parte, printre alţii: Christine Lagarde – director FMI, Mario Monti – fost premier italian, Prinţesa Beatrix a Olandei, David Petraeus – fost general american, Viviane Reding – comisarul european pe justiţie, Eric Schmidt – Google Inc., Peter Sutherland – preşedinte Goldman Sachs International, Peter Voser – CEO Shell, Paul Achleitne – preşedinte Deutsche Bank AG, Jose Manuel Barroso – preşedintele Comisiei Europene, Sherard Cowper-Coles – BAE Systems, Robert Dudley – British Petroleum, Thomas Enders – EADS, Henry Kissinger – fost secretar de stat al SUA etc.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS