16.7 C
Craiova
marți, 30 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriPonta, despre privatizarea CFR Marfă: "Procedura nu e încheiată"

Ponta, despre privatizarea CFR Marfă: „Procedura nu e încheiată”

Premierul Victor Ponta a declarat astăzi, la postul de televiziune Realitatea TV, după anunţul privind privatizarea CFR Marfă, că Grupul Feroviar Român (GFR), care a câştigat licitaţia, nu este „un escroc cu două pungi de bani”, ci un mare investitor cu capital românesc. Ponta a explicat că procedura nu este încă încheiată şi a arătat unde ar putea apărea probleme. „Procedura nu e încheiată, mai trebuie avizul Consiliului Concurenţei, apoi plata preţului, până la final mai e şi nu vreau să mă bucur (…) Nu avem cumpărător un escroc care vine cu două pungi cu bani, ci un investitor mare cu capital românesc. Mă bucur că e mai degrabă o firmă românească şi nu întotdeauna una din străinătate, GFR a pus o garanţie de zece milioane de euro. Dacă privatizarea eşuează, inclusiv datoriile care s-au convertit în acţiuni redevin datorii. De la competitiori (n.r. care vor contesta licitaţia) nu vin emoţii. Probleme pot apărea de la Consiliul Concurenţei sau de la capacitatea cumpărătorului de a găsi de la bănci creditele pentru a plăti banii respectivi şi negocierile pe care trebuie să le poarte Ministerul Transporturilor pe tema nvestiţiilor, locuri de muncă, perspectiva companiei, pentru că statul rămâne cu 49% acţiuni din CFR”, a explicat Ponta, citat de realitatea.net.

Potrivit acestuia, procedura prevede că în termen de cinci zile se semnează contractul cu câştigătorul, iar în 60 de zile se plăteşte preţul şi se transferă acţiunile.

Salarii compensatorii pentru 1.000 de angajaţi

Agenţia de presă Agerpres notează că Ministerul Transporturilor a demarat o procedură pentru ca 1.000 de angajaţi ai CFR Marfă, care vor dori să plece din companie, să poată beneficia de salarii compensatorii. „Avem un contract colectiv de muncă în vigoare până anul viitor, în luna aprilie. Sunt convins că vom găsi soluţiile pentru ca oamenii să nu fie disponibilizaţi şi să li se găsească o soluţie pentru venituri. Deja am demarat o procedură pentru ca circa 1.000 de salariaţi de la CFR Marfă să poată beneficia de ordonanţa 36, cea privind salariile compensatorii”, a spus ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, într-o conferinţă de presă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS