17.5 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriAdunarea Generală a decis: se vinde sediul Camerei de Comerţ

Adunarea Generală a decis: se vinde sediul Camerei de Comerţ

Adunarea Generală a Membrilor Camerei de Comerţ şi Industrie (CCI) Dolj a aprobat, ieri, într-o şedinţă care a durat trei ore, vânzarea sediului CCI Dolj parţial sau total, astfel încât instituţia să scape de problemele financiare în care a intrat de-a lungul timpului. Au luat parte la şedinţa Adunării Generale doar 43 de membri, din care trei au votat împotriva vânzării sediului, iar restul au votat pentru. „Vânzarea sediului ne permite să achităm creditul la bancă, de 1,2 milioane de euro, şi parte din impozitele restante la Direcţia de Finanţe. Sunt şi impozite pe clădiri, pentru că au fost puse sechestre, şi sunt situaţii neplăcute. Valorificarea sediului nu ne va perturba activitatea, pentru că în sediul Centrului Expoziţional Transfrontalier, acolo unde ne vom muta, există şi spaţii pentru birouri şi săli de conferinţă (…). S-ar putea să nu fie nevoie să vindem tot sediul şi s-a aprobat inclusiv vânzarea parţială, doar a unui etaj sau două, care ar asigura acoperirea cheltuielile urgente“, a spus preşedintele CCI Dolj, Cristian Dobre.
Clădirea în care activează în prezent Camera de  Comerţ a fost evaluată la 1,3 milioane de euro, evaluarea fiind una la preţul pieţei. Întrebat dacă s-au identificat potenţiali cumpărători pentru respectivul sediu, în contextul actual în care piaţa imobiliară este blocată, Cristian Dobre a menţionat că în perioada următoare vor fi făcute adrese către toate instituţiile publice şi către agenţiile imobiliare, pentru a le transmite oferta pentru vânzarea sediului. Reprezentanţi ai conducerii Camerei vor stabili preţul de pornire a licitaţiei, care ar putea fi peste preţul evaluat de o firmă specializată, a arătat Dobre, în cadrul conferinţei de presă ce a urmat şedinţei Adunării Generale a Membrilor CCI Dolj.

Firmele susţin demersurile în justiţie împotriva CCIR

Membrii CCI Dolj prezenţi ieri la şedinţă au votat în unanimitate pentru susţinerea demersurilor Camerei în „lupta“ în instanţă împotriva deciziei Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR) de a exclude Camera doljeană, ca şi alte patru Camere judeţene puternice din ţară. „Vrem să îndreptăm abuzul care s-a săvârşit prin excluderea noastră ca membri ai Camerei naţionale, condusă de Mihail Vlasov.  Practic, noi am fost excluşi împreună cu alte patru Camere judeţene pentru simplul motiv că ne-am permis să adresăm domnului preşedinte şi conducerii CCIR întrebări legate de modul în care au fost cheltuite sume foarte mari de bani dintr-un fond la dispoziţia preşedintelui“, a mai precizat Dobre, adăugând că se aşteaptă un control al Curţii de Conturi la CCIR şi, totodată, se aşteaptă o reacţie a DNA, la care s-a făcut un denunţ încă de anul trecut. De asemenea, printre obiectivele Camerei doljene se numără şi lupta împotriva unui proiect de lege care se află la Senat, prin care se propune trecerea Registrului Comerţului în subordinea CCIR şi a preşedintelui acestuia, şi nu în subordinea Camerelor judeţene, cum era înainte. Potrivit proiectului de act normativ, „Modul de cheltuiere a 90% din sumele încasate va fi stabilit de către aparatul de conducere al Camerei naţionale, adică de preşedinte şi vicepreşedinţi. Legea ar duce practic la desfiinţarea CCI judeţene“, a spus Dobre. În cazul în care proiectul respectiv ar fi vizat ca Registrul Comerţului să fie preluat de Camerele judeţene, atunci firmele şi Camera ar fi fost de acord cu situaţia. CCI Dolj îşi propune ca, alături de alte camere de comerţ din ţară, să facă alt proiect de lege, mult mai aproape de realităţile mediului de afaceri.

Ce s-a mai prezentat în Adunarea Generală a membrilor CCI Dolj:

– Raportul Colegiului de Conducere pe 2012;
– Execuţia bugetului de venituri şi cheltuieli pe 2012;
– Bugetul de venituri şi cheltuieli pe 2013;
– Obiectivele CCI Dolj pentru 2013;
– Raport de audit cu constatări efective.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS