17.9 C
Craiova
duminică, 28 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriLeafă de 22.000 de lei pentru şeful CEO

Leafă de 22.000 de lei pentru şeful CEO

Consiliul de Supraveghere al Complexului Energetic Oltenia (CEO) a votat la sfârşitul săptămânii trecute salariul managerului companiei. Cu toate că, iniţial, se vorbea de 10.000 de euro, în baza fondului de salarii ce fusese aprobat de la începutul acestui an, ulterior, s-a vehiculat o sumă de aproximativ 5.000 de euro. În cele din urmă, în ultima şedinţă a Consiliului de Supraveghere al Complexului Energetic Oltenia, suma care a fost supusă analizei şi votului este de 22.000 de lei. Acesta va fi salariul directorului general Laurenţiu Ciurel, care şi-a negociat însă prime importante, în cazul în care va atinge anumiţi indicatori de performanţă, care vizează în special componenta de vânzări de energie electrică produsă la cele trei termocentrale aflate în subordinea societăţii. În prezent, vânzările de energie la Complexul Energetic Oltenia merg din ce în ce mai prost.

Luptă grea pentru bonusuri

Potrivit unei informări a Complexului Energetic Oltenia, lipsa de activitate din această primă parte a anului se va reflecta şi în profitul anual, mai ales dacă nu va fi o vară secetoasă şi energia în sistemul eolian şi hidro va fi prezentă din ce în ce mai mult pe piaţă. „Ponderea energiei eoliene în lunile ianuarie şi februarie 2013 a fost de 6-7%, existând şi intervale de timp (zile consecutive) în care puterea medie a depăşit 12%. Complexul Energetic Oltenia a făcut referire la actualul mecanism de intrare în piaţă a producătorilor de energie regenerabilă, care are ca efect creşterea semnificativă a costurilor de producere pentru grupurile energetice pe cărbune datorită unei funcţionări ineficiente, în regim variabil, la sarcini neeconomice, sub randamentul optim şi uzură accelerată a instalaţiilor ca urmare a deselor porniri şi opriri dispuse de Dispeceratul Energetic Naţional pentru echilibrarea sistemului. Exemplu: în ultimele săptămâni, aproape zilnic au fost efectuate opriri şi porniri a câte unui grup de 330 MW. Au fost cazuri în care, în interval de 24 de ore, DEN a dispus, la CE Oltenia, oprirea şi repornirea unei capacităţi cumulate de aproximativ 800 de MW, ceea ce reprezintă costuri de circa 200.000 de euro pe zi şi, implicit, milioane de euro pe an“, se menţionează în informarea Complexului Energetic Oltenia.

Concediul forţat, amânat după 20 martie

În acelaşi timp, minerii scapă momentan de concediul de odihnă forţat, în care trebuia să intre începând de astăzi. În încercarea de a reduce din stocurile de cărbune, administraţia şi sindicatele s-au întâlnit la sfârşitul săptămânii trecute pentru a stabili data următoarelor cinci zile de concediu forţat. Acesta ar fi trebuit să înceapă din 4 martie, însă discuţiile au fost amânate pentru 20 martie. Motivul pentru care aproximativ 5.000 de mineri din Jilţ şi Motru nu au intrat în concediu este vremea în continuare rece. Din cauza temperaturilor relativ scăzute, nu pot fi deocamdată programate şi efectuate lucrările de revizie şi reparaţii sau descopertă.
„În urma întâlnirii, nu am ajuns la nici un acord. Am decis să amânăm discuţiile privind concediul de odihnă până pe 20 martie. Dacă tot s-ar fi dat concediu în zilele respective s-ar fi produs şi reviziile şi reparaţiile cu o parte din angajaţi. Vremea nu ne permite încă acest lucru şi cel mai probabil concediul va fi programat către sfârşitul acestei luni. Este nevoie de 12-15 grade Celsius pentru a realiza anumite tipuri de lucrări. În această săptămână, vom mai avea nişte şedinţe privind stabilirea modului de acordare a tichetelor de masă, a mesei calde, a primei de vacanţă, a biletelor de odihnă şi tratament. În prezent, se pune problema ca la zece zile de concediu de odihnă efectuat să fie acordată, la cerere, prima de vacanţă. Dar trebuie făcute nişte programări, pentru că CEO nu poate acorda la toată lumea în acelaşi timp această primă. Pentru 18.000 de salariaţi e un efort considerabil. Trebuie făcute nişte programări. Nu toată lumea merge în acelaşi timp în concediu. De altfel, fiecare salariat în decembrie anunţă perioada în care îşi va efectua concediul. Acum s-a cam dat peste cap situaţia, mai ales dacă mai vine încă un concediu la sfârşitul lui martie se fac zece zile de concediu efectuate. Mai sunt zilele de Paşte. Avem luni şi marţi libere şi plătite şi, de obicei, sindicatele cereau şi restul de trei zile libere, să fie o săptămână liberă. Sunt multe de discutat şi de stabilit“, a precizat Ion Ruşeţ, prim-vicepreşedintele Federaţiei Naţionale Mine Energie.

Director nou la SE Turceni

Prin hotărârea Directoratului a fost aprobată numirea inginerului Corneliu Diţescu în funcţia de director al Sucursalei Electrocentrale (SE) Turceni, începând cu 1 martie. Diţescu i-a luat locul lui Gheorghe Văduva, care nu a mai fost dorit în funcţie de actualul manager Laurenţiu Ciurel.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS