9.8 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriPeste zece milioane de lei din fonduri UE, necheltuite

Peste zece milioane de lei din fonduri UE, necheltuite

Primăria Craiova nu mai poate conta în acest an pe suma de 10.506.445 de lei, bani care trebuia să fie cheltuiţi pentru proiectele cu finanţare din fondurile externe nerambursabile postaderare. La unele investiţii din fonduri UE, procedurile necesare demarării proiectului au rămas în urmă, iar banii nu mai pot fi folosiţi momentan. „La Anexa 4, execuţia bugetară până la 30 septembrie 2011, apar ca necheltuiţi din programe şi proiecte europene faţă de prevederi 10.506.445 de lei, bani care anul acesta nu vor mai putea fi cheltuiţi. S-a întârziat cu proiectele care privesc pasajul subteran şi modernizarea celor şase străzi (Amaradia, Olteniei, Tineretului, Toamnei, Pelendava şi Brestei – tronsonul dintre intersecţiile cu străzile Râului şi Pelendava – n.r.), iar banii s-au pierdut momentan“, a precizat viceprimarul Craiovei, Mărinică Dincă.

Nu respecţi termenul, dai banii înapoi

Viceprimarul Craiovei a mai menţionat că, dacă cei care se ocupă de proiectele finanţate din fondurile externe nerambursabile nu se mişcă repede la anul, sumele de la UE rămase necheltuite peste termenele din contract vor fi suportate din bugetul local. „Dacă nu se respectă termenul specificat în contractul de finanţare şi nu sunt cheltuiţi toţi banii, diferenţa se pierde, urmând ca ea să fie suportată de autoritatea publică locală, beneficiara proiectului. Dacă investiţia nu se finalizează în termenul stabilit, atunci trebuie să dai toţi banii înapoi“, a explicat Dincă.
Execuţia bugetară va fi supusă astăzi, spre aprobare, în cadrul unei şedinţe extraordinare a consiliului local. Tot din rapoartele întocmite de primărie reiese că, pe partea de cheltuieli la secţiunea de funcţionare, execuţia bugetară în primele nouă luni ale anului 2011 a fost de 90 la sută, în timp ce pe dezvoltare realizările au fost doar de 65 la sută, acest lucru „datorându-se, în principal, faptului că atât pentru obiectivele de investiţii, cât şi pentru proiectele cu finanţare FEN procedurile de achiziţii publice nu au fost finalizate“, după cum se arată în raportul municipalităţii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

6 COMENTARII