14.7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriLeul are perspective bune

Leul are perspective bune

Anul trecut, leul s-a depreciat cu peste 8% faţă de dolarul american, cel mai mult după forintul maghiar. În faţa euro, dinamica a fost mult atenuată, depre-cierea limitându-se la 1,02%. Listarea Fondului Proprietatea şi un posibil nou Acord de tip preventiv cu FMI vor susţine moneda naţională.

În 2010, leul a fost stabil faţă de euro, marcând o depreciere modestă, de 1,02%, însă moneda naţională s-a depreciat semnificativ (cu peste 8%) faţă de dolarul american. Îngrijorările din prima parte a anului trecut – la început în ceea ce priveşte Grecia, apoi extinse către Irlanda, Portugalia şi Spania – au făcut ca dolarul să se aprecieze în faţa euro, marcând avansuri importante şi în faţa leului românesc. La rândul său, anul 2011 a debutat într-o notă care indică o continuare a îngrijorărilor legate de finanţarea unor state europene, acest lucru cântărind greu asupra euro.
Tendinţa înregistrată în luna ianuarie a acestui an a fost însă una favorabilă leului românesc, în principal în faţa euro, odată cu semnalele privind un nou acord cu FMI, de tip preventiv de data aceasta, care să îl înlocuiască pe cel care expiră în luna mai. În plus, aşteptările mediului de afaceri pentru anul acesta sunt mai optimiste, iar un indice al încrederii în economie bazat pe un sondaj CE a arătat o îmbunătăţire a percepţiei, crescând de la 81,1 la 81,6 puncte. „Economia românească ar putea ieşi în sfârşit din recesiune în cursul acestui an, iar pieţele iau în calcul acest aspect, stabilizând «apetitul» pentru leu. Un potenţial efect pozitiv asupra monedei naţionale poate fi şi apropiata listare a Fondului Proprietatea, care ar putea atrage fonduri externe spre piaţa de capital, după o pauză foarte lungă… Dacă volumele de tranzacţionare vor fi considerabile – şi există şanse în acest sens -, atunci şi sumele alocate FP şi pieţei de capital autohtone în general ar putea spori, creând un influx pozitiv, deşi nu spectaculos, spre leul românesc“, a arătat Victor Safta, directorul sucursalei din România a X-Trade Brokers. În acelaşi timp, respectarea unor puncte din acordul cu FMI, între care problema spinoasă a arieratelor, rămâne un posibil semn de întrebare. „Banca Naţională ar putea alege calea unei scăderi graduale a ratei de dobândă, însă numai în măsura în care aceasta nu ar afecta major cursul de schimb. Un palier 4,1 – 4,3 ar putea fi agreat de BNR, însă un factor de risc este evoluţia crizei datoriei suverane în Europa“, a precizat Victor Safta.
Francul elveţian a înregistrat în 2010 o apreciere considerabilă în faţa leului românesc. Turbulenţele din zona Euro şi politica Federal Reserve au dus la creşterea interesului pentru francul elveţian, văzut în mod tradiţional ca activ «de refugiu». Această evoluţie a fost însă net defavorabilă celor care au în derulare credite ipotecare denominate în franci elveţieni, conducând în acelaşi timp la deteriorarea calităţii activelor unor bănci, arată analiştii X-Trade Brokers..
Zlotul a reflectat imaginea singurei economii din Europa care a evitat recesiunea, câştigând anul trecut 3,57% în faţa euro, dar depreciindu-se totuşi cu un procent apropiat faţă de dolarul american.
Forintul maghiar a fost însă contra-performerul regiunii, atât pe seama economiei slăbite, cât şi în urma diminuării încrederii investitorilor după luarea unor măsuri precum trecerea forţată a activelor fondurilor de pensii private către sistemul de stat, măsurile luate privind presa, încercările premierului de imixtiune în politica băncii centrale. Forintul a pierdut 2,81% în faţa euro şi a scăzut cu 10,19% faţă de dolarul american.
De altfel, în 2010, euro a pierdut 6,5% în faţa dolarului american, în timp ce lira sterlină s-a depreciat cu 3,31%, lucru reflectat, desigur, în alegerea instrumentelor de investiţii pe pieţele de capital. „Anul trecut, în mod neobişnuit, perechile valutare importante pentru investitorii pe pieţele de capital – precum EURUSD, USDJPY şi GBPUSD, au oferit o volatilitate foarte puternică, investitorii găsind suficiente oportunităţi de a tranzacţiona pe aceste instrumente, nemaiavând nevoie să caute instrumente mai «exotice» precum NZDUSD sau USDTRY“, a arătat Victor Safta.
Anul trecut, euro a pierdut masiv şi în faţa yenului japonez (18,2%), comparativ cu o depreciere de 12,6% înregistrată de dolarul american faţă de moneda japoneză. În faţa unui euro slab, dolarul australian (AUD) şi,
respectiv, cel canadian (CAD) au cunoscut dinamici şi mai accentuate, incluse într-un trend clar, relativ simplu de exploatat de cunoscătorii analizei tehnice. Euro a pierdut astfel 11,34% faţă de CAD şi 17,78% în faţa AUD, rezultate spectaculoase pentru valorile uzuale din pieţele forex.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

4 COMENTARII